Publicat în Despre..., Ipostaze

…Scripta manent

il_340x270.912347962_f583Am cochetat cu scrisul de când mă știu, ei bine, nu de când aveam 4 ani, cum mi-e bunul obicei să apelez la o amintire imemoriabilă fix cu această referință, dar oricum, de mult. Am fost un copil obișnuit, nu din ăla minune ce la 3 ani recita din Eminescu, la 4 scria versuri și la 6 publica prima carte. Am vorbit greu, am stâlcit cuvintele o vreme bună, am excelat în spus prostii culese de la băieții ”răi” de pe stradă, refuzam cu obstinație să spun poezii la comandă și dacă o făceam sub presiune, mă opream la ”cățeluș cu părul creț”, so nimic de laudă. Citește în continuare „…Scripta manent”

Anunțuri
Publicat în Despre..., Monik sau d-ale mele..., Verba volant...

Armonie

L-am îndrăgit din prima in ciuda faptului ca eram atât de diferiți. El mare si butucănos, eu subțirică si fragilă. El căpățănos, eu cu pletele in vânt.
Eu modernă, el retro, dar cu câtă prețiozitate își purta aspectul. Bine îmbrăcat, luxos chiar. Ii plăcea sa poarte negru si o făcea cu eleganță. Haina lui de piele preferată i se așeza perfect pe liniile lui dure.
Ne tatonam si pe zi ce trecea mă intriga mai tare. Nu reușeam sa il descifrez dar de câte ori il atingeam se întâmpla ceva magic. El ma îmbia sa pun mâna, eu il studiam cu seriozitate, riguros. Uneori încrâncenată ca nu-i găsesc „butonul” potrivit si suprinsă de armonia noastră de apoi, pe jumătate încrezătoare. Atunci il alintam recunoscătoare. Dar temătoare. Mereu m-a speriat ce e prea sofisticat.
Cu ochi vigilent, reda o realitate subiectivă dar de o frumusețe pură. Așa imi plăcea când ne arăta lumea cum o vedea el, uneori in alb-negru, alteori in culori vii, după chef. Ii iubeam lipsa de obiectivism ce se amesteca cu visarea mea.
De cele mai multe ori mă cuprindea tandru de după gât, iar eu mă simțeam una cu el in acele clipe. Alergam amândoi pe străzi, alteori ne așezam cuminți pe o bancă sa contemplăm lumea împreună. Când vremea era blândă, ne oglindeam in mare scrutând orizontul. Râdeam la soare înveseliți.
Drumurile noastre s-au separat, nu îmi amintesc cu exactitate, dar cred ca eu sunt cea care a plecat. Nu am știut niciodată dacă s-a simțit uitat. Deși am trecut in altă etapă a vieții, mi-e dor de el uneori, așa cum era el, căpățânos, lipsit de grație si rigid. Ma întreb ce s-a ales de el, dar nimeni din trecutul nostru comun nu îmi poate spune.
Rămân doar cu un gând fugar al lui…

camera-old-zenitSursa foto: google images