Publicat în Ipostaze, Verba volant...

Pivnița – II

 

RoyalSofa_26-870x564Prima parte: anul 1933

             …

Nu și-a dat seama când a adormit. Paul urcase probabil și a găsit-o dormind cu capul pe birou. A trezit-o cu un sărut pe creștetul capului:

– Fetița tatei, de când ești aici ?

Clara a știut cu desăvârșire să se insinueze în sufletul lui Paul. Își făcuse obiceiul să petreacă, zilnic aproape, ore întregi în biroul situat la mansardă, special amenajat pentru momentele când nu se deplasa la sediul firmei. Învățase să fie tăcută, cât să nu îl perturbe când lucra concentrat. Își amintește și acum crâmpeie din perioada când obiceiul ei doar lua contur, când de abia ajungea la clanța ușii. Se ridica pe vârfuri ca să o poată atinge.

Se strecoară mereu neanunțată și, cu un gest timid, se instalează confortabil, în liniștea deplină, pe canapeaua chesterfield ce tronează maiestuoasă în fața biroului greu de mahon, la care Paul desenează preocupat. Lumina soarelui de după amiază străbate difuz prin ferestrele ce dau spre parc. Uneori aduce în mână un roman pe care mai apoi îl răsfoiește distrată, alteori, o tavă cu biscuiți de casă, ornați cu ciocolată, pe care îi ronțăie tacticos. Dar, de cele mai multe ori, se sprijină curioasă de spătarul scaunului de piele, aplecată peste umărul lui Paul. Din când în când scoate câte o exclamație de admirație sau surpriză.

– Papa, ce bine știi tu să desenezi ! Ce inspirat ești tu, papa !

Paul este cel mai bun creator de modă din țară. Talentul lui inovator și avangardismul l-au situat repede printre designerii vestimentari consacrați din întreaga lume. De câțiva ani buni Clara a devenit în mod tacit consilierul lui cel mai de preț și nu numai că a ajuns să nu mai ia decizii fără a o consulta la schițele finale, dar chiar îi apreciază atât de mult gustul rafinat și simțul estetic, încât îi solicită opinia de fiecare dată când are nevoie de un nou costum. Flerul ei îl ghidează spre cele mai potrivite accesorii, iar când este pe deplin satisfacută, se înclină încântată și invariabil îl trimite insistent la Nadine, să își manifeste și ea aprecierea. Paul are carismă, place îndeosebi femeilor, iar cei aproape 50 de ani refuză să se arate pe figura și corplul lui atletic. Pe Nadine o amuză modul ferm în care își dă Lara verdictul final:

– Esti șarmant, papa !

Azi e 4 august 1969 și nu este o zi oarecare. Toată ființa ei îi spusese, încă de la prima oră a dimineții, că ziua asta va rămâne marcată în calendar. Nu știa însă prea bine ce putea fi marcant. Biscuiții de casă rămân acum uitați pe măsuța joasă, iar degetele Clarei frământă absent țigara fină, în timp ce își aruncă privirea peste tiparele de pe birou.

– Ce zici papa, crezi că buni Carmen o să-l placă pe Luca? Nu știu de ce, dar mi-e teamă de ce va spune, dintre voi toți părerea ei contează cel mai mult. Ce zici? întreabă ea din nou, scuturând peste umărul lui Paul țigara în scumiera așezată pe un colț de birou.

– Când spuneai că ajunge?

– Mâine la prânz. Am vorbit cu șoferul de la firmă să mă însoțească la aeroport. Sper că nu te superi…

O privește și încă nu înțelege că mica lui Clara nu mai e fetița insistentă de altădată, cu bucle răzlețe, castanii încadrând-i chipul gingaș și mai ales ghiduș. Tânăra din fața lui îl privește rugător și aproape solemn în speranța că va auzi ceea ce vrea ea să audă. Chipul ei grav, evidențiat de părul lung dat pe spate, prins artistic într-un coc stilizat și bretonul ce coboară delicat spre ochii mari, umbriți de neliniște, îl înduioșează. Paul se străduiește să regăsească în ea copila care îl făcea sa râdă cu atâta ușurință altădată. Clara este în expectativă, iar el nu știe deloc ce să-i răspundă. Nu se putu abține să se întrebe de ce Clara are nevoie de validarea bătrânii, până la urmă, tot ce contează este ce crede el despre Luca. Își drege glasul și își alege cuvintele cu grijă :

– Cu siguranță că se va bucura, ce crezi ?! Știi că o flatează de câte ori îi soliciți atenția.

Ca și cum era tot ceea ce conta, Clara se trântește pe canapea, ușurată ca de o mare greutate. Începe să studieze cu multă curiozitate coperta  revistei Glamour ce se odihnește pe brațul canapelei.  Își trage sub ea picioarele de abia acoperite de rochia scurtă de vară ce îi urmărește discret formele delicate. Paul renunță să o mai chestioneze, își ia de pe umeraș sacoul de la costum și îl trage pe el gânditor. Absorbită, Clara nu observă decât prea târziu că Paul dispare în spatele ușii ce duce spre scara interioară a casei. Nu mai fusese folosită de ani buni, cum conducea spre pivniță.

Va urma

2017 – ultima parte

Sursa foto: homestratosphere.com

 

 

Reclame

16 gânduri despre „Pivnița – II

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s