Publicat în Verba volant...

Clipa pentru care m-am născut (IV)

active-hope

Clipa IClipa IIClipa III

…..

– Următoarele ore au fost foarte tulbure. Totul s-a derulat ca prin vis. Participam ca și spectator la acțiunile mele proprii. Ne-am urcat cu toții în limuzina neagră care ne aștepta lucioasă în fața casei, dar nu reușeam deloc să mă adun. Îmi amintesc vag ce banalități s-au discutat pentru a da impresia de normalitate. Când am ajuns, am coborât și m-am oprit puțin, sprijinită de portieră, privind în razele soarelui jucăușe și vesele ce scăldau peisajul de vară. Ai observat și tu lumina aceea aparte la orizont când îți faci mâna streașină ca să poți privi în departare? Pentru mine e terapeutic să privesc în jur cu ochii invadați de lumina intensă și verdele pregnant. Ca și acum… aduce ea în discuție gândul meu de mai devreme.

-În depărtare, pe deal se vedea zgura ca arsă de soare. Ce mult a trecut de când n-am mai alergat cântând și chicotind pe ea când papa juca tenis cu unul din amicii lui. Mai am și acum în urechi insistențele lor de a nu mai stârni zgura. ”Oprește-te și tu câteva minute, zgâmboi ce ești!” . Pe atunci totul era atât de limpede pentru mine, nu aveam decât concretizarea momentului, altceva era irelevant… Am abandonat repede amintirea, mă simțeam privită. Așa că am inspirat prelung, lăsând prospețimea dimineții să-mi inunde plăminii, cât să las loc stărilor mele contrare să se mai așeze. “Nu-mi mai trebuie nimic!”, mi-am spus pentru o dată cu determinare, îndepărtându-mă de mașină. Dar cât mă amăgeam crezând că-mi găsisem cu atâta ușurință ritmul obișnuit ce-l avusesem înainte de scena din bucătărie. Am pornit toate trei pe alee, discutând neîncetat, cu naturalețe. Ori mi se părea mie că se prefăceau, pentru a disimula tensiunea aceea teribilă?

              – Marie, a venit cu Paul, ai văzut? N-aș fi crezut, după divorțul lor urât.

              – Uite-o pe tante Alice cum freamătă de încântare în fața lui David! le țin eu isonul. Numele lui m-a gâtuit, aproape ca a fost inaudibil sunetul.

              – Lara -drag, bun venit înapoi! au spus aproape în cor, surprinse parcă să constate că mă pretez și eu la jocul lor.

Locurile din loja principală ne așteptau la umbră, tocmai bine să ne putem instala confortabil. Acum, după efortul făcut, doream cu desăvârșire și să mă ancorez în prezent. Aveam așa un sentiment vag că, dacă nu o fac, mă voi rătăci undeva într-o lume ireală, străină. Trecuse prea mult timp de când nu mai avusesem o emoție, iar consecințele mă speriau. Nu aveam alte opțiuni, înțelegi dragul meu! Trebuia să rămân acolo, dinamică, să nu le alterez bucuria zilei…

– Și ai reușit? o întrerup eu.

– Ei aș! Dar de unde! Am încercat, sigur, dar nu mă puteam deloc sustrage acelei clipe amețitoare…

Profită de întrerupere cât să muște dintr-un pastéis. Suprinzător, nu pare impresionată de gust deși sunt delicioase. Eu ronțăisem tacticos două deja. O depune solemn pe farfurie și continuă:

             – La ce meci asistăm mai întâi? am întrebat eu nesigură. Dar nimeni din jur nu știa, iar Anna chiar a ridicat din umeri dezinteresată. Își propusese să aibă câteva zile amuzante, iar ăsta era un motiv în plus să se bucure de noi. Restul era de umplutură ca să se poată deconecta de tot. De ce nu puteam să fiu și eu ca ea? Oarecum detașată, mereu cu o doză de umor la îndemână, apreciind momente de gen? Dar în loc să mă destind, m-am văzut confruntată cu cele mai ambigue trăiri și asta într-un timp atât de scurt încât m-am simțit repede epuizată. Totul era intens, fără să știu prea bine de ce sau ce…Pe măsură ce meciurile se desfășurau pe teren, apariția lui David devenise aproape insuportabilă, fiecare privire, fiecare respirație îmi făceau rău fizic. David a stat pentru primele meciuri la câteva scaune distanță de noi, pe rândul din față. Aștepta probabil să îi vină rândul. Îți dai seama că dacă juca din primul meci, puțini mai avea vreo șansă să ajungă în finale. Deși mă luptam să îi evit privirea, irezistibil tot în direcția lui eram atrasă. M-am mustrat singură cu severitate, mi-am mușcat buzele cu putere sperând ca durerea sa ia loc agitației, mi-am dus discret mâna la piept și am încercat să-mi liniștesc trepidația inimii, dar totul o luase pe un făgaș de necontrolat. ”Ce se întâmplă?!” m-am întrebat frustrată… Nu-mi aminteam să fi trăit așa contrariante clipe niciodată…Cât de puțin (sau mult?) a trebuit ca să mă desprind de ceea ce credeam eu că sunt și să devin ceva nedefinit încă pentru mine?! Oricum, aveam ocazia curând să descopăr că nu voi mai putea fi vreodată ființa aceea măruntă și pierdută în platitudini, care fusesem înainte.

Mă fixează dintr-o dată, oarecum abătută. Dezorientată. Dezarmată. Cred că și-ar dori să se sustragă măcar câteva secunde emoțiilor ce o asaltau iar, venite dintr-un trecut nerostit până acum. Ca și cum e pe cale să îmi dezvăluie un secret neștiut se apleacă spre mine conspirativ:

– Unii oameni pot trăi o viață întreagă într-un singur minut! spunea Al Pacino în Scent of a woman. Ai văzut vreun film cu el? întreabă Lara fără să observe că devin atent. Nu cred, se grăbi tot ea să răspundă, ești prea tânăr…

Zâmbesc eu năuc de data asta, contrariat puțin de opinia ei despre mine. Știe că insuficiența mă deranjează în general, iar superficialitatea mă întristează. Nu mă dau în vânt după filme vechi, dar surprinzător văzusem câteva cu Al Pacino. Iar de actor știam oricum.

– Deși mi se păruse senzațională replica, continuă ea ca și cum nici nu aștepta vreo reacție de la mine, nu mi-am imaginat că acest lucru mi se va întâmpla mie vreodată. Cu câtă uimire găsesc acum c-am trăit în fiecare secundă a întâlnirii, am crescut, am evoluat, m-am maturizat și transformat. Mă puteam dizolva în orice moment, împlinită că i-am simțit atingerea ființei ca pentru o eternitate. Atât și fusese suficient. M-am scuturat ca dintr-o reverie când s-a anunțat că urma finala. Cine a ajuns să joace cu David? Ce făcuse papa? Nu-mi amintesc decât că între meciuri s-au servit sendvișuri și băuturi răcoritoare. M-am regăsit în mulțime, dar nu știam prea bine ce spun și cu cine vorbesc. Mă forțam să musc dintr-o felie de brânză, dar nu puteam înghiți. Zâmbeam șters, ca  amețită, când cineva mă aborda. Dar îmi amintesc cu exactitate delirul ce mă cuprinsese atunci când privirea lui albastră mi-a surâs din nou. M-am simțit vinovată, povestea aceasta avea ceva nepermis, nedrept în ea. Nedrept pentru alții… Iar el a continuat să privească. A înclinat paharul cu limonadă în gest de salut iar eu eram țintuită în loc. Nu am simulat nici un gest. Nimic. Ochii cred că mi-erau goi. Nu era ceva insistent. Zâmbetul lui tandru diminua efectul. Parcă îl mai remarcasem o dată, nu? Când?! Undeva departe, într-o bucătărie liniștită… Figura lui nu transmitea nimic fals, nimic abuziv. Doar mesajul existenței lui. Timp în care transfigurată probabil, eu mă sprijineam de tăblia barului.

Ne-am reluat locurile în lojă, iar  David a ținut un discurs despre naturalețe și prietenie, despre frumos și bucuria de a-l contempla. Părea atât de nobil acolo în mijlocul terenului. Cuvintele cu care și-a încheiat discursul m-au dezintegrat atunci, mă urmăresc încă…

             – Am crezut că până acum am cunoscut tot ce era de cunoscut, că am trăit orice emoție posibilă și că nu mai am ce descoperi. În dimineața asta însă, undeva într-un colț de bucătărie oarecare, pe o banchetă mică, am avut impact cu o ultima emoție blondă, ireală, totodată palpabilă și tandră. Pot să spun doar ca o promisiune că o să îndepărtez orice obstacol din cale pentru ca aceasta clipă din urmă să fie bucuria definitivă a restului vieții mele.

S-a înclinat, și-a luat racheta de pe bancă salutând publicul care aclama virulent în timp ce Ramona și Anna mă țintuiau cu privirea. Ele înțelegeau, publicul nu. Păreau supărate. De parcă aș fi avut vreo vină, de parcă m-aș fi putut împotrivi acelei chemări irezistibile. ”Și cu ce greșisem? Nu făcusem nimic.” Mă justificam eu în gând derutată. Dintr-o dată mi i-am amintit pe ai mei. ”Oare au auzit? Cum nu! Cum o să le explic? Ce o să le spun? Când nici eu nu știu prea bine ce a fost. Ce este… Ce va fi…”

– Și ce a fost? am întrebat mecanic, în sinea mea știam deja că David Pop nu fusese căsătorit niciodată și nici nu se zvonise vreodată despre vreo legătură romantică. David Pop, pentru că el era cu certitudine, murise într-un accident stupid de mașină și dacă stau și fac un calcul, reiese că, dacă povestea lor a avut o urmare, a fost una de foarte scurtă durată. Turneul de care tocmai povestea Lara a avut loc în vara lui 2002, o simplă căutare pe net și găsești referirea la eveniment. Curiozitatea mă împinsese cu ceva vreme în urmă să-l caut pe net, prea se mergea în vârful degetelor cînd se mai făcea în familia noastră câte o aluzie la o pretinsă legătura cu Lara. Iar accidentul care a tulburat lumea întreagă s-a întâmplat undeva în primăvara următoare. Nu mă felicit pentru descoperire, în mod bizar mă simt vinovat de parcă efectul eu îl provocasem. Nu știu ce să-i spun, cum să o consolez, dacă este posibil… Lara mă privește sugestiv, iar eu înțeleg că asta a și fost intenția ei, să mă ajute să pun cap la cap totul, să nu caut urmarea. Știe că sunt pasionat de tenis, știe că citesc mult și mă informez constant, mă numește în glumă enciclopedia ei… Urmarea a fost doar a ei. A ei și numai a ei, cele câteva luni împreună rămân în umbra amintirii ei exclusiv. Ironia hidoasă a vieții mă irită, promisiunea lui de a înlătura orice obstacol, a fost în zadar! Chiar nu este posibil să-ți ocolești destinul?! Să te abați de la reguli, să fentezi viața?! Stângaci, am întins mâna și i-am mângâiat brațul care se odihnea imobil pe masă. A surâs stângăciei mele cu dragoste de maternă.

Sfârșit

Sursa foto: google images

Anunțuri

3 gânduri despre „Clipa pentru care m-am născut (IV)

    1. Da, exact. In viata reala cred ca e importanta si urmarea insa. Aici povestea se opreste. Nu mai exista altceva. Daca ai sansa sa fructifici clipa (si stiu ce spun 😊), sa o transformi in ceva durabil, intensitatea capătă alte valente. Dar cuplul acesta nu a avut sansa asta. Ramane doar amintirea ce hrănește o emotie inca vie.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s