Publicat în Verba volant...

Clipa pentru care m-am născut (III)

1

Clipa (I)Clipa (II)

…..

– La ce visezi? îmi amintesc că m-a întrerupt Ramona din reverie.

– Cum? Ce?! Nu, doar mă gândeam că îmi lipsise refugiul acesta la mama și papa. Ramona continua să mă scuteze cu “ lasă că știu eu mai bine”, dar am tras-o de mânecă și i-am menționat apăsat că nici măcar nu știu cât mă interesează exact în acaeastă clipă persoana lui. Era prima oară când articulam asta, iar în momentul în care am terminat de rostit ultimul cuvânt, am rămas surprinsă de rezonanța trăirilor mele nerostite. “Eu am vorbit?!” M-am adunat repede, pentru că nu mă dădeam deloc în vânt după discuțiile sentimentale, când toți încep să te chestioneze: când deveniți și voi mai serioși în relație? Nu ți-e dor de Raul în escapadele tale spre casă? De ce nu a venit și el? Dragul de el, ce o face singur? Efectiv mi-era groază să stârnesc chiar atunci o discuție: cum adică, v-ați certat??? Sau o altă avalanșă de întrebări de gen.

– Nu, lasă, că îți spun mai târziu, am adăugat eu spre mezina familiei. O privesc și constat cu încântare că se mai adăugase încă o urmă de maturitate pe chipul ei. Asta îmi plăcea în mod deosebit. Mi-a fost dragă întotdeauna pentru că știe să asculte, bine și din cauză că încă mai fugeam de judecata Annei. Știu! Măcar o dată ar fi trebuit să aleg persoana potrivită pentru confesiuni, nu să copleșesc o copilă cu neliniștile mele… Lara își luă timp cât să dea deoparte o șuviță de păr ce îi mângâia tâmpla și cu o preocupare aparte în voce, continuă:

– Nici nu mi-am dat seama când s-a produs agitația. Am observat că papa se precipită spre noi, gesticulând spre fete, efectiv ingnorând prezența mea ce fusese realmente vizibilă cu câteva momente înainte.

– Repede, repede, a venit!! Le prinde de câte o mână și le proiectează la timp în fața lui, de abia intrat pe ușa larg deschisă de către Madame Janette care îl întâmpinase la intrare.

Intrigată de atitudinea lui papa și moartă de curiozitate acum, m-am tras discret (credeam eu) spre marginea banchetei pentru a îl putea observa mai bine pe noul venit. Evident, ca ridicolul situației să fie culminant, cam fix atunci aruncă și el o privire spre mine, surprinzându-mă aplecată într-o parte, în timp ce efectiv mă scurgeam de pe banchetă dezechilibrată de efortul de a spiona. S-a desprins hotărât din învălmășeală de parcă restul nici nu erau prezenți iar eu panicată mi-am căutat cu rapiditate echilibrul pierdut realizând că plănuiește să mi se adreseze. Cu un surâs viu în ochi, a ajuns la timp cât să apuc să mă redresez.

– Tu trebuie să fii Lara, nu? Mă simțeam pierdută, luată prin surprindere – chiar de unde îmi știa numele?! – însă nu mi-era clar dacă era amuzat de situație sau pur și simplu era conștient de farmecul lui personal. “Ce mă enervează, mi-am spus frustrată, că nu m-a găsit într-o poziție mai demnă din orice punct de vedere!”. Sunt o persoană cu idei destul de fixe, mă știi, și cum îmi propusesem încă de la începutul acestei afaceri să nu îi dau prea multă importanță “starului zilei”, am avut o ezitare în a-i răspunde ceva, orice, împărțită între principiile mele, teama de ridicol și gândul ascuns că e o prezență intimidantă. Ideile însă refuzau să se deruleze, cuvintele să se deseneze în aer și efectiv auzeam cum îmi țiuie urechile în liniștea apăsătoare și nefirescă din bucătărie. Doar radioul pornit emana melodios I’m easy , I’m easy like a Sunday morning… În plus, mă destabiliza și mai mult disperarea alor mei care ne priveau muți, neștiind cum să reacționeze. Am fost și mai contrariată atunci când și-a întins ferm mâna stângă, primul impuls a fost să mă refugiez pe banchetă, dar în mod bizar, nu mă puteam mișca din loc. Gestul simplu de a îmi cuprinde palma dreaptă în căușul mâinii lui m-a dezarmat. Contactul fugar a fost sublim, cea mai delicată, inocentă și aproape imperceptibilă mângâiere a degetelor. Atât de fugară, încât am crezut că a fost doar o părere…

– Eu sunt David! Mă bucur să te cunosc…

Ce am simțit în acel moment lung dar totodată dureros de scurt nu poate transpare în cuvinte, nu am putut tresări, încetasem de mult să mai respir, doar inima îmi bătea nebună și aveam impresia că toți aud ecoul tumultului din mine. Au trecut doar câteva secunde de când intrase pe ușă și totuși timpul încremenise în loc… Clipă suspendată. Ce l-a atras spre mine, ce m-a făcut să ezit, ce ne-a împins unul spre altul, nu pot să spun cu certitudine. Un singur gând iradia din mine: numai și numai pentru acest unic moment am apărut eu pe lume, ca timp de câteva clipe, el să îmi cuprinda palma între palmele lui…Atât.

– David… O șoaptă absentă îmi părăsi buzele. Nu înțelegeam nimic. Am înteles în schimb, fără a avea nevoie de alte vorbe în plus: zâmbetul lui era doar pentru mine, nu avea conștiința sinelui în el, ci conștiința existenței mele. Admit, situația în sine contribuise și ea la starea lui de bine, iae eu mă simțeam ca un hoț prins asupra faptului.

– Nu ar trebui să ne grăbim? interveni papa ușor iritat și bineînțeles surprins de situație. După cum îl cunoșteam, se abținea serios în a spune vreo două tânărului care acum își pierduse statutul de vedetă în ochii lui. ”Fata mea e într-o relație stabilă!”, striga privirea lui întunecată, însă nu îndrăznea să dea glas vorbelor. El, care e așa corect, care nici măcar nu își imaginase că o să stârnesc această reacție, considera totul atât de la nealocul lui. Sunt convinsă că papa încerca să se consoleze cu gândul că nu înseamnă nimic întâmplarea în sine, cu toate astea, papa știa la fel de bine ca și mine că această apariție fulgerătoare în casa noastră nu au fost decât începutul.”

Aici își înterupe istorisirea, distrasă de vântul care umfla draperiile lungi ce încadrau ferestrele larg deschise spre terasă.

– Nu vrei să continuăm afară? întrebă ea înveselită parcă de adierea ce intra în încăpere. Nina, cu calitățile ei de robot anticipase aceste planuri, pentru că odată ridicat, am constatat că masa era deja pregătită pe terasă: două cești aburinde de cafea cu spuma de lapte și câteva pastéis de nata ne așteptau numai pe noi…

A întins mâna după ochelarii de soare, degetele delicate tremurând ușor. Emoția amintirii, mi-a trecut prin minte, sau vârsta?

– Ești bine, Lara?

– De ce nu?! exclamă cu voce monotonă, ca și cum vroia să alunge întrebarea.

Nu am vrut să insist, deja îmi permisese să intru în lumea ei inaccesibilă, dacă planuia să continue, eram deja recunoscător. Ne-am așezat și pentru câteva minute am tăcut amândoi. Nu poți să ieși în gradină la ea și să nu te oprești măcar o secundă pentru a privi în jur. Te inspiră la calm și visare verdele crud, soarele blând și jocul petalelor viu colorate. Fără să mă privească, a reluat firul după ce îmi acordă cu generozitate acele clipe doar pentru mine.

Va urma

Sursă foto: shutterstock

Anunțuri

9 gânduri despre „Clipa pentru care m-am născut (III)

  1. Foarte interesantă povestirea în poveste, paralela trecut-prezent. Îmi place cum ai surprins fiecare detaliu al momentului în care Lara și David s-au cunoscut. Fața expresivă a tatălui, ca apoi să tai tensiunea cu revenirea în prezent. Te joci cu cititorul trecându-l de la cald la rece. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Multumesc mult, Em! Venind de la tine, ma onorează aprecierea ta. Cred ca totul vine de la faptul ca ascult mult. Sunt un ascultător prin definiție. Atunci reusesc sa sesizez diferențele. Cand celălat e prezent sau călătorește in trecut urmând un fir al povestirii. De vorbit, vorbesc putin. Si rar… Ma ajuta sa transfer si in scris paralela.

      Apreciat de 1 persoană

    1. Iti tare multumesc, Suflet neînțeles! Am scris ceva proza scurta dar nu am indraznit sa fac un proiect mai amplu, sa visez mai departe. Si Clipa tot in aceasta categorie intra. Cine stie, candva…

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s