Publicat în Verba volant...

Clipa pentru care m-am născut (II)

00561791fdfb6c19d1bf13b13568cd1c

Continuarea de la Clipa pentru care m-am născut (I)

– Bucătăria spațioasă și atât de familiară mi-a trezit amintiri vesele. Așa de bine era să mă afund în ele… Să rămân conectată în realitatea aceasta sclipitoare în care superbul jucator de tenis, pe care-l văzusem în treacăt doar în meciuri televizate, urma să se oprească pentru a ne lua de acasa cu mașina, era întru-totul nesemnificativ pentru mine. O astfel de abundență de emoții matinale nu mai trăisem de mult, așa că vroiam neapărat s-o las să-mi treacă prin toți porii. Cea mai caldă amintire care-mi venise în minte de pe vremuri, era aceea a dimineților când împărțeam toate trei bancheta de la masă. Ce mici eram! Am zâmbit năucă, în timp ce sorbeam satisfăcută din cafeaua mea cu lapte, observând cu ochii minții orientați spre trecut, că fetițele de altădată crescuseră acum și de abia mai încăpeau strânse una într-alta. Mi se părea mie sau chiar puteam constata câteva modificări? Numărul scaunelor se împuținase, desigur, nu-și mai aveau rost toate, casa mare rămăsese practic fără ecou de-a lungul anilor petrecuți departe. Mai era doar bancheta noastră dragă. Off, ce vremuri, oftează ea agățată în acea realitate.

Dar reia neobosită:

-Gândisem “superb” legat de sportivul nostru și nici nu realizasem că preluasem automat ce se scria în presă. E adevărat că tipul era OK, mă rog, cât mă uitam eu la tenis când apucam să dau drumul la Tv, dar nu înțelegeam de ce atâta agitație din partea feminină a orașului mai ales. “Păcat că nu m-am deranjat în tren să răsfoiesc revista mondenă pe care am luat-o în grabă din gară”, mi-am spus eu cu regret. Așa mi-aș fi făcut și eu o idee de cine ne va suna la intrare în orice moment, după cum ne prevenise papa.

Zâmbește ghiduș, probabil are în minte scena.

-Cu aceeași imagine năstrușnică în minte, mustăceau și ele, amândouă. Draga noastră mamă, fără vârstă sau trăiri (deh, nici un copil nu-și vede părinții ca pe niște ființe complexe cu impulsuri sau nevoi) privind visătoare la domnul X (de ce nu pot să-mi amintesc din prima un nume nu foarte familiar?!), când acesta va excela pe teren cu racheta lui fabuloasă în mână, timp în care soarele de prânz ne va izbi direct în tâmplă. Da, și ea era prinsă în vârtejuri, probabil chicotise la rândul ei cu prietenele cu o zi înainte, alegând de pe raft noile palarii de soare potrivite pentru eveniment. Anna se înecă cu limonadă, Ramona se strâmbă mucalit, eu încercam nostalgică să mă sustrag prezentului, ignorând ce se întâmplă. Hmmm, uitasem de liniștea ce mi se lăsa în suflet atunci când mă regăseam acasă. Am întins untul pe paine cu gesturi prelungi și meticuloase, calm ce-l descopăr numai în momentele mele de bunăstare sufletească. Distrată, am presărat câteva fire de sare grunjoasă și am închis ochii pentru a savura momentul când mușc din felie. Zgomotul cristalelor de sare sparte între dinți mă făcuse să tresar.

Cât îmi lipseau fetele mele dragi și cât de rar îmi aminteam pe atunci că mi-era dor! Admițând în gând că era plăcută reuniunea aceasta perpetuă care ne făcea să ne îndepărtăm de grijile zilnice, de probleme și urâțenii, de oboseală și singurătate, am răsuflat oarecum ușurată. Și totuși, așteptam  de fiecare dată cu oarecare nerăbdare să plec, să revin acolo unde eu nu mai eram eu, unde identitatea mea se schimba în a altuia. Încercam să înțeleg dacă-mi plăcea să fiu eu cea de aici sau să fiu eu cea de acolo? Cert e că mă găseam pierdută în două ipostaze. Acasă era bine, mereu ocrotită, ferită de griji, pe un teritoriu cert unde puteam să mă refugiez, unde știam că nimeni nu mai aștepta nimic de la mine. Dincolo, eu-l meu era rebel. Se lupta pentru independență, să-și mascheze singurătatea, incertitudinile, temerile… Teama că a ajuns la maturitate și trebuie să-și urmeze propriile decizii, constatarea că lumea e abruptă și adeseori nu tocmai primitoare. Cel puțin lumea în care nimerisem eu acolo. Desigur, se poate spune că ce aveam acolo, aveam și aici. Raul nu uita niciodată să-mi amintească că el este, atunci când e prezent, măcar atât. Și atunci de ce mă simțeam fără repere, în derivă? Am ajuns astfel să mă sustrag…relației, situației, vieții mele cotidiene, sau sinelui meu revoltat, revenind aproape cu obstinație în weekend-uri acasă. Ah, asta era! Acasă, poate așa se poate explica lipsa mea de identitate …

Tace pentru secunde bune. Până și eu resimțeam că aparțin acelui moment.  Se întoarce spre narațiune de parcă nu-i dădea pace această întrerupere.

– De multe ori am regretat că nu-i semăn Annei, mai suplă în relațiile cu ceilalți, mai fermă, francă, să știu să fiu blândă cu cine trebuie și tranșantă la fel. Să știu să spun nu uneori… Nuuu, eu am fost și am rămas prin definiție ezitantă. Știi ce teamă mi-era în copilărie de opinia ei, de intransigența cu care judeca totul la rece?! Știi, sigur știi, să ai așa mamă, dragul meu, și să n-o remarci e practic imposibil. Tu de la ea ai luat această tărie de caracter. Te-a format bine și cu atât mai mult mi-e și mai dragă. Cred că de asta am eu o slăbiciune pentru tine…

Am dat să zâmbesc declarației ei, totodată amintirii mamei văzută acum prin ochii Larei. Dar a continuat, iar fizionomia mi-a devenit concentrată pe urmarea ce o așteptam cu sufletul la gură.

– Mult mai târziu am înțeles câtă complexitate și generozitate ascundea sufletul ei mare. Pe vremuri nimic nu era mai important decât aprobarea ei, nu conta ce spuneau mama sau papa, cuvintele rostite de ea în final, aveau întotdeauna greutate. Încerc să regăsesc o amintire concretă din prima mea copilarie alături de Anna. Și nu reușesc, cu ea e un etern prezent, plin de veleități diferite, de fiecare dată, plin de vitalitate. Chiar și acum, când nu mai e…

Va urma…Clipa pentru care m-am născut (III)

Anunțuri

7 gânduri despre „Clipa pentru care m-am născut (II)

    1. Multumesc mult, Em! Si mie mi s-a parut prea feminina, daca e posibil „prea”-ul, asa ca am introdus pesonajul pasiv care asculta ca fiind masculin. Desi in prima faza a fost tot feminin. Dar am simtit nevoia de un contrast.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s