Publicat în Verba volant...

Clipa pentru care m-am născut (I)

poza

I

O vizitez rar, nu am aproape niciodată timp, dar îmi rezerv câte o oră două pe săptămână să trec pe la ea. Chiar și acum, dupa atâția ani nu mă pot sătura de poveștile pline de savoare din trecutul ei. Îmi dezvăluie de fiecare dată o lume inaccesibilă, fie că nu eram prezent, ori că nici nu existam măcar, fie eram prea mic să îmi pot aminti. O lume ce mi-a creat dependență. Mă așteaptă de fiecare dată cu nerăbdare, pe care nici nu încearcă să și-o ascundă. Bătrâna Madame Janette care mă întâmpina mereu cu tandrețe e plecată de ceva vreme dintre noi, a rămas doar o siluetă vagă într-un ungher al memoriei, când mai făcea încă parte din familia noastră numeroasă. A ales să rămână până la sfârșit cu Lara, ca o mamă surogat, ca o prietenă dacă vrei. Acum la ușa răspunde Nina, figură ascuțită și lipsită de orice emoție umană, dar foarte corectă și devotată Larei. Privește ca prin sticlă spre mine și îmi anunță prezența pe un ton oficial, nemascându-și deloc nerăbdarea.

-A venit domnul iar, Madame!

Lara a tresărit ca de obicei, în ciuda faptului că e conștientă de prezența mea și mă întâmpină cu dragoste nedisimulată.

-Mi-a fost tare dor de tine, dragul meu. Se mișcă cu aceeași grație dintotdeauna. Doar  ridurile o tradeaza, în rest, e zveltă ca și o copilă. Cu religiozitate îmi pregătește cafeaua la mașina de espresso pe care i-am ales-o eu cu un an în urmă când mă rugase să îi schimb aparatul cu unul mai modern. Avem amândoi aceeași plăcere tainică de a o degusta, timp în care contestăm ceaiul căruia nu îi găsim nici o calitate. În jurul cafelei se țese mereu o nouă poveste încărcată de veleități din cele mai estompate. Începuse să îmi relateze data trecută despre Raul, dar terminase abrupt povestirea despărțirii lor pentru că îmi sunase telefonul și am fost chemat de urgență la birou. O tatonez să văd dacă ar vrea să reia firul poveștii.

-Raul este un episod încheiat dragul meu. Să revin asupra lui nu i-aș face nici o favoare. Nici mie, dacă sunt sinceră. Ca orice lucru dus la bun sfârșit e bine să rămână deoparte. Pentru minte și suflet. Ce nu știi tu, este că nu a luptat nici o secundă să mă câștige înapoi. De parcă aștepta să iau eu o decizie și orice aș fi decis, ar fi fost în regulă pentru el. L-am prețuit în toți acești ani ca prieten, de aceea m-am străduit joia trecută să-ți conturez o imagine a lui cât mai reală. Să poți înțelege. Dar Raul nu a fost o emoție vie niciodată.

-Cine a fost emoția ta vie, tuși? îndrăznesc eu, deși nu mă așteptam vreodată la un răspuns efectiv. Întotdeauna s-a vorbit în șoaptă despre Lara și o legătură de pe vremuri. Am dedus eu că era condamnată de când demarase după ce am pus cap la cap o serie de informații.

-Știi că nu-mi place să-mi spui tuși! divagă ea amuzată.

Știe prea bine că doar îi testez starea psihică. Ochii ei verzi îmi surâd, totodată pare că privirea trece dincolo de mine, ca și cum observase ceva în spatele meu.

-Aș crede că vrei să păstrezi secretul, dar te cunosc atât de bine încât sunt sigur că ai o poveste neterminată ce se vrea spusă. Ce trebuie rostită pentru a deveni palpabilă. Nu am idee de ce, dar am senzația că încă nu te-ai desprins din ea. Poate din cauza unui eveniment neîncheiat cumva? De data asta am închis telefonul și în plus este și vineri, sunt la dispoziția ta până târziu.

M-am instalat în fotoliul preferat ca la o ședință la psiholog, remarca ei, nu a mea, mi-am tras masa joasă mai aproape și pentru că încă ezita, am invitat-o cu un gest sigur să își aleagă un loc confortabil pe canapea, între pernele vii care o decorau abundent.

Se afundă în poveste fără introducere, părea că îi e mai ușor să mă strecoare în atmosferă în acest mod abrupt. A ținut totuși să menționeze în treacăt:

-A fost o vară deloc atipică, încă nu știam clar dacă relația cu Raul avea continuitate sau nu, dar așteptam cu nerăbdare escapada ce urma, tocmai pentru că simțeam nevoia să mă retrag și să-mi ling rănile nedeschise, dar existente.

Eram deja sedus când am intrat în lumea ei vie, fantomatică într-un fel, dar reală, plină de forfotă.

-Am năvălit pe scări ca întotdeauna, dând buzna pe ușa bucătăriei toate trei aproape în același timp, care mai de care mai hotărâte să ne-ncepem ziua ca pe vremuri, când încă locuiam împreună sub același acoperiș. Mama zâmbea liniștit lângă cafetieră, în timp ce papa ne observa resemnat: ce poate fi mai plăcut decât casa plină și zgomotoasă la prima ora din zi? Niciuna din noi nu putea renunța definitiv la ideea de a petrece din când în când un weekend în familie, așa că iată-ne iar adunate de pe drumuri la ai noștri acasă. Dar nu era o zi ca oricare alta. E ziua Z, marele eveniment local care ne adunase la un loc de data aceasta: un turneu de tenis. Un turneu amical ce avea loc în orașul copilăriei, la care participa și papa, numai că acest fapt nu era decât secundar, principalul fiind acela că o celebritate consacrată de câțiva ani buni în lumea tenisului se oferise să participe, pentru a promova competiția noastră locală. Nu știu dacă contează, dar pe noi nu ne-a adus acasă ideea de a vedea de aproape oarece vedeta din lumea sportivă parțial necunoscută nouă. Ne legam de orice moment propice unei reuniuni și nu am stat niciodată pe gânduri prea mult. O conjunctură fericită însă. Cu toată sinceritatea recunosc, nici măcar nu am dat importanță faptului că papa se consumase mult pregătindu-se minuțios  de competiție. Nu sesizasem nici precizarea cu care ne-a întâmpinat la buluceala noastră în bucătărie:

-Grăbiți-vă, vă rog, acum ajunge și el să ne ia…

  -Cine, el, papa? Jucatorul de tenis? El cu ”E„ mare?! Ei, nu se poate! a exclamat Anna. Fără să aștepte vreo replică, s-a întins și a luat cana din mâna lui papa, gest repetat ani de-a rândul de fiecare dată când era prea adormită și își dorea o revigorare promtă, găsită se pare numai în cafeaua lui.

Va urma…Clipa pentru care m-am născut (II)

Text intergal apărut în revista Itaca Nr 14

Sursa foto: google images

Anunțuri

12 gânduri despre „Clipa pentru care m-am născut (I)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s