Publicat în Verba volant...

Șah mat (III)

Gold Fountain Pen with Signature

Capitolul III (Capitolul I , Capitolul II)

În acest moment Jade ar fi dat orice să o regăsească pe micuța roșcată din trecut. Pentru echilibru, pentru siguranță, pentru stabilitate. Dacă pe vremuri avea impresia constantă că merge pe sârmă, numai și numai pentru spectacolul în sine, pentru amuzament, acum trăiește o permanentă temere că va cădea în gol la cel mai mic dezechilibru. Și dacă există un lucru ce o poate speria, este acela de a pierde controlul. Cu mintea orientată undeva spre un moment stabil din viața ei, își aminti fugar că Sofia nu mai făcea parte din universul ei, dar câtă nevoie ar avea acum de o prezență similară. Iar umorul situației, dacă existase vreunul odată, nu îl mai sesiza de mult. „ La ce bun?”

– Nici măcar greutatea nu a rămas de partea mea, zâmbi ea amar. Poate ar fi contrabalansat.

Axel ridică privirea distrat spre ea. „Ce o vrea să spună?!”, se întrebă el plictisit. Contactul cu verdele întunecat al privirii l-a scuturat neașteptat, ca dintr-o dată să realizeze că Jade face referință la apariția ei pe lume. Într-adevăr, Jade se revela ochilor lui în toată fragilitatea ei, expusă și vulnerabilă. Pentru o secundă uită impasul în care se găseau. Pentru o secundă se luptă cu tendința de a întinde mâna să îi cuprindă palma moale. „Jade!”, o chemă în gând. Nu reușește să articuleze. Într-o doară, se felicită de tăria de care dă dovadă.  „Tărie?!  Mai degrabă lașitate…” Oboseala de a fi absent în permanență, de a-și suprima gândurile ce zboară haotic dar consecvent în altă parte. Ceea ce a fost o vreme un colț suprimat al existenței lui, devenise partea centrală, iar Jade care ocupase suveran locul cel mai important, începuse să pălească treptat. Un fapt. Pistruii adorați odată, acum îl iritau. Pentru că reprezintă slăbiciunea lui. Paloarea figurii ei, căpătată odată cu strania trăire a caruselului de emoții în care se descoperise Jade într-o dimineață leneșă în aparență, ca din întâmplare, o disprețuiește.

– O să îți fie mai bine fără mine, crede-mă!

Axel se miră el însuși de convingerea care nu avea nici o bază. Dar ce să spună în plus?! Nu era oare mai bine să se desprindă de el ca un leucoplast bine prins de piele, dintr-o singură smulgere?

Brutalitatea cuvintelor lui reverberează în întreaga ei ființă. I se făcu greață.. „Nu acum, nu acum, Jade, nu e momentul să arăți slăbiciune!”, se admonestează singură. Autosugestia o ajută să își recapete poziția demnă a corpului.

– Cu ce drept îmi spui tu mie asta?! Ți-ai pierdut orice drept în clipa în care ai abandonat barca!

Furia. Furia pune stăpânire pe ea. Știe că e ca un monstru înnegurat atunci când o lasă să câștige teren. Furia câștigă, ea pierde. Ar vrea să fie elocventă, să dea dovadă de tenacitate și rafinament, să își ascundă sufletul beteag de dor, iar fiecare cuvânt rostit să nu își piardă din cadență. În schimb, se ascultă vorbind și dintr-o dată se rușinează de patetismul sfâșietor din spatele cuvintelor. Reia cu fervoare, emoție ce nu o poate ascunde:

– Nu, iarta-mă, nu ar trebui să mă erijez eu în judecător…Știi cum se spune, ”to each his own”.. Cred că am ce mi se cuvine. De fapt, am trecut amândoi printr-o înșiruire întreagă de clișee lăsând să se instaleze încetișor un modus vivendi care ne-a definit curbura relației noastre fără a avea vreodată putința de a interveni. Dacă am trăit ceva extraordinar vreodată, s-a rătăcit undeva în depărtare. Dragul meu, am fugit amândoi de stereotipuri și iată-ne prinși în tumultul lor. Cineva ar avea mare dreptate dacă ar sugera că ne merităm soarta, îți spun eu!

Epilog

Trăiește a doua oară în viață sentimentul că nu își aparține. Asistă la derularea evenimentelor din întreaga ei existență fără a participa. Simplu spectator din nou. De data asta imaginea idilică a unei activități copilărești, lasă loc unei drame mature. Drama ei. Iar Jade se revoltă. Ar vrea să nu facă parte integrantă din ea, dar se simte neputincioasă acum. De parcă destinul i se desenează cu pixul cu mină neagră ce îl ține acum în mâna stângă. Simte textura obiectului, i se pare incredibil de rece în contact cu degetele ei firave ce-l frământă absent de câteva minute bune. Neașteptat, râsul ei hohotit răsună între pereții sobru decorați. Întreaga situație i se pare ridicolă, incredibilă.

– Maître Jouvot, spuneți-mi vă rog, de ce e necesar pixul cu mina neagră? Ah, nu! Lăsați-mă să ghicesc! îl întrerupe Jade grăbită să își continue divagația. Da, știu, rămâne întipărit negru pe alb! Poetică finalizare a unei iubiri ce s-a vrut excepțională!

Se întoarce spre Axel ce o fixează inexpresiv de ceva clipe bune. Distant?! Iraționala senzație că e bună de aruncat o face să vadă totul deformat. Îi susține privirea îndelung și cu o ultimă aroganță, apasă semnătura finală pe hârtia oficială cu antet. Lăsă să îi cadă cu zgomot pixul și se simți vlăguită de acest gest final. Ar fi vrut să iasă din decor cu mai multă grație. În schimb, sub influența amețitoare a deziluziei, crezu că surprinde indiferența lui la scară maximă. ”Axel semnează mecanic de parcă își pune semnătura pe o factură, nu pe hârtia ce îi redă libertatea.” Jade se scufundă în neant. Nici furia, nici teribilismul, nici prestigiul de care ar fi vrut să dea dovadă nu mai erau martori. Doar dezolarea. Axel ridică brusc telefonul ce se odihnește pe biroul notarului. Precipitat, încearcă să formeze un număr revenind aspura lui de câteva ori.

– Aș vrea să plasez o comandă, îl auzi rostind în timp ce ieșea din încăperea sufocantă. „Nici nu s-a răcit mortul și el se grăbește să sărbătorească!”, gândi ea confuză.

……

Axel nu s-a deranjat niciodată să corecteze impresia ei despre el. Jade nu a mai privit niciodată înapoi. Agentul ei de vânzări nu i-a spus niciodată că Axel a fost cel care a cumpărat anonim ultima ei fotografie ce reda cele mai ireale culori de amurg pe care le-a surprins Jade într-o seară de noiembrie. Astfel, fotografia nu a mai fost niciodată expusă în mica ei galerie. Pentru prima dată, Axel a simțit că întregul lui univers s-a năruit. Viața i-a dat șah mat dintr-o mutare. Pentru că nu a îndrăznit să se lase angrenat în tumultul emanat de întreaga ei ființă. A preferat să se piardă în obscuritatea unei platitudini…

Sfârșit

Sursa foto: goggle images

Anunțuri

6 gânduri despre „Șah mat (III)

      1. Cred că am face. Cred că s-ar încadra la: a-ți croi destinul. Însă dacă nu știm facem scenarii care nu se potrivesc realității și descoperim dezamăgiți că nu merge: mai bine mai târziu decât niciodată. Uneori târziu e… prea târziu. E zadarnic.

        Apreciat de 1 persoană

      2. Imi place sa cred ca eu as interveni. Mai ales daca as putea preveni ceva. Nu ma simt suficient de puternica sa pot îmbrățișa orice imi pregătește viata. Nu stiu daca ai citit recenzia mea la Arrival, din care exact aceasta dilema transpare. Inca ma intreb eu ce as face daca as sti. Nu am idee daca ai vazut filmul asa ca nu iti stric plăcerea de a il vedea far a avea toate informațiile. Ai dreptate, cand facem numeroase scenarii, parca dezamăgirea e si mai mare la sfarsit daca nu se potriveste vreunul. Nu as vrea sa ajung la „e mult prea tarziu”. Cred ca nimeni nu vrea.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s