Publicat în Ipostaze, Monik sau d-ale mele...

Tratat de comunicare

tumblr_moeyig81vp1sr706go1_400Ieri m-am trezit cu chef de scris, dar ce chef! Las copiii la școală, îmi spun, vin repejor acasă, mă încui, nu dau de veste nimănui că sunt disponibilă și mă plasez în fața computerului ale cărui taste nu fuseseră atinse de o bună bucată de vreme. Nu răspund la nici un telefon (cu câteva mici excepții) și îi dau bice. Aveam vreo două idei, și un car de inspirație (cred) ce s-au văzut desumflate din fașă. Ca orice om de bine, mi-am început dimineața de luni cu elan. Elan de a mă ciondăni (pentru a câta oară?!) cu niște indivizi ce îmi blochează sistematic ieșirea din garaj. Știi stilul, nu? A la belge. Datul din umeri și stai matale calmă, că noi trebuie să ne rezolvăm treburile. Ce, arde?! Nuuu, deloc! Doar visasem că trebuie să ajung la timp la școală, sau să rezolv fix la ora cu pricina nu știu ce problemă ce necesită urcatul la volan și musai scosul mașinii din garaj… Sunt persoană privată și propritară? Sunt. Dar ce, crezi că îi impresionează pe ei? Ei sunt firmă și firmă și firmă și construiesc un bloc vis-à-vis. Cu asta, am încheiat discuția!

Stau acum și mă întreb, oare atrag eu tipare de felul ăsta? Care mai de care mai abil în a-mi evita doleanța, ca să zic așa… De la primul am smuls gesturi obscene și cuvinte cred și mai obscene, dacă îi vorbeam limba maternă, să fi fost vreo poloneză… Dar nu am înțeles, doar am dedus. L-o fi indispus claxonul meu prelung ce dorea să îl adune pe el de pe șantier. Și probabil comunicarea scurtă când a binevoit să apară, că ar fi bine să își mute mașina, ah și da, că data viitoare sun poliția… Alții mai breji îmi spun stai o țâră, acușica mut duba din drum. Ăștia zâmbesc misterios de parcă se ascunde o mare taină în blocatul garajului… Ca după aceea să se miște cu o lentoare ce mă aduce la limita disperării. Cel din urmă, la prima oră a dimineții de luni (bat-o vina, că de nu ar mai fi!), răspunde sec: ”N-ai decât să chemi poliția, eu mut camionul când vreau!” Între timp își și dă ochii peste cap la coleg, uite-o și pe nebuna asta ce pretinde ea! Vorba lungă, sărăcia omului, am văzut negru în fața ochilor și fără să gândesc prea mult, formez apăsat magicul număr, nu mă mai încurc. Evident că gesturile mele precipitate urmate de dictarea prin telefon a numărului de înmatriculare, l-au făcut să își revizuiască atitudinea așa că și-a deplasat ca prin minune camionul.

În fine, plec de acasă în trombă și întârziată, începutul meu de săptămână se anunță deja în alte tonuri decât cele presupuse de subsemnata. Starea zen dusă prin cele patru colțuri ale lumii, îmi văd de condus prin traficul dens. Nu aud telefonul undeva 20 de minute mai târziu dar culmea aud că am un mesaj vocal. In cea mai dulce limbă flamandă, susura într-o păsărească vocea unui domn ofițer de poliție. Spunea ceva. Ce, nu înțelegeam o boabă. Hait, îmi zic! am fugit de la locul faptei! Dă-i și stresează-te, că în viața mea nu mai sunasem la poliție, prin urmare nu știam procedura. Vocea nu era iritată. Am pus mesajul pe repeat și pe speaker până s-au limpezit cuvintele întortocheate. Cu toată bruma mea de flamandă am descoperit că mi se adresa direct, că a trecut, că nimic nu părea în neregulă și frumos la sfârșit îmi ura o zi bună. Ha, ce ironic! Mesajul nu mi-a dat pace. Unu, îmi ziceam că nu rezolv nimic dacă sun la poliție, nu am timp să stau în poartă să-i aștept, dacă se eliberează calea, eu plec întins în drumurile mele… Dar doi, simțeam că treaba a rămas la fel de nerezolvată, blocul e încă în construcție, mușterii din ăstia o să mai am sigur. Deci, ce să fac? Păi ce să fac, scriu frumușel la primarie. Doar ei dau autorizatii de construcții și altele. Iată cum, timp de 4 ore lungi și solicitante, în loc să scriu despre ce m-a inspirat pe mine muza creatoare cum visam matinal cândva, am stat să am editez și re-editez un text cât de cât lizibil în flamandă. Conceperea lui în franceză, limba soră de țară, a durat extrem de puțin. Cu cele câteva sugestii suplimentare (merci! știe el cine), s-a îmbunătățit considerabil chiar. Mi-am dat peste degete să înfrânez poezia din cuvinte, m-am chinuit să fiu la obiect (mă pierd în detalii), dar tot a fost rapid. Marele chin consta în a face în așa fel încât traducerea să nu sune ca de pe google translate. Unde, dacă îți traduce ceva și apoi dai înapoi să îți retraducă în limba originală, nu mai are nici un sens. Zău! Sună ca și graiul unui copil de 3 ani… Neinteligibil. Cu mare artă, cu vreo 4-5 dicționare online deschise în browser și cu alte ajutoare, nu îți spun acum toate secretele, am reușit, zic eu să sintetizez oful meu din ultimele zile în cea mai dificilă limbă cu care m-am confruntat eu până astăzi…

Dar ce mă tot plâng eu aici, până la urmă, am căpătat experiență, am învățat una alta și m-am și ales cu un vocabular mai bogat decât înainte într-o limbă pe care tot amân să o asimilez, de urâciosă ce pare.

Anunțuri

10 gânduri despre „Tratat de comunicare

    1. Nu imi amintesc sa fi povestit pe blog despre viata mea in Belgia. Doar aluzii, cateva.. Depinde… Este…nici nu stiu sa spun cum, cu bune si rele, ca oriunde. Vremea ma enerveaza, singele rece si moliciunea belgiana iar… Provincialismul lor. Anumite legi… In rest, se simte aerul occidental si cosmopolit. Are farmecul ei. De care nu m-am indragostit, dar pe care ma bucur sa il descopar de fiecare data in diverse ipostaze.

      Apreciat de 1 persoană

  1. Pfuaii, ai muncit, nu glumă. Şi cred că ai avut stress din plin.
    Ce să zic? Eu văd zilnic de pe balcon scene demne de filme cu Chuck Norris pornite de la maşini blocate în parcare sau locuri ocupate de alţii. Se ceartă, se bat, rup ştergătoare, din astea… mioritice.
    Şi suni la poliţie dar dacă eşti cu ochii pe ceas şi maşina îţi e blocată, preferi să iei un taxi că până vine poliţia sigur eşti întârziat. Aşa că nu prea e o variantă bună deşi pare cea mai civilizată.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Scuze de întârzierea cum care scriu, Potecut, zile nebune pe aici, fara legatura cu garajul blocat 😉. Cu mine nu tine fizicul, ca asa m-as fi înfipt in gulerul unuia dintre ei… Ce sa zic, se intampla peste tot, observ. Cred ca ar trebui sa te înarmezi cu o rabdare de fier sa rezisti fara a o da in necivilizat. Am facut-o si pe asta! Dar nu mai sun la politie, cum zici, nu am
      timp sa astept :).

      Apreciat de 1 persoană

  2. A naibii luni, ca un făcut mai dă și tonul întregii săptămâni. Cred că-ți trebuie o capră (de lemn) cu un mesaj elocvent pe el. Ceva de mamă, fiică, de-astea clare, dacă-l mănâncă-n în turul pantalonilor să parcheze în fața garajului. Pe rând, că eu-s pățită de Ț ori, am apelat la mesaje lipite, ștergătoare ridicate, pungi îndesate pe țeava de eșapament, ceva omletă pe parbriz și am culminat cu scoaterea plăcuțelor de înmatriculare. Amândouă. Da’ na, eu sunt necivilizată și nebună.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Si se facu vineri 😊. Scuze de întârzierea cu care raspund. Ma inspiri, Fabiola :)). Problema e ca atunci cand ma enervez nu am idei si sunt oarecum paralizata. Pfff, ce complicat! Nu-s stiu ce sa zic, dar de luni (de cand am luat inițiativa) nimeni nu a mai aparut in fata garajului. Ca prin miracol au descoperit ca sunt locuri pe strada de fapt, cum au fost intotdeauna. Dar probabil asa lipseste adrenalina, nu mai provoci scandal cand parchezi regulamentar.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s