Publicat în Monik sau d-ale mele..., Verba volant...

Bozo the clown

01-creepy-clowns-bozo-the-clowns-ngsversion-1475856122795-adapt-885-1Începusem mai demult un articol despre clovni, circarii care se presupune că fac copiii să râdă, clovii angajați cu precădere la petrecerile zilelor de naștere ale copiilor noștri, în speranța că vor aduce zâmbetul pe buzele micuților. L-am lăsat deoparte, neglijent, pentru că în acea vreme gândul m-a purtat spre un alt personaj, de acea dată palpabil, leal, din viața mea. Răscolisem prin amintiri, căutând prima experiență cu un clovn, în loc de a mă concentra pe first contact cu această specie (revin mai încolo cu exemplificări care susțin  impresia mea că aceștia sunt o specie aparte), m-am oprit asupra altor mementouri pline de farmec ce captau universul primilor mei ani de viață.

Între timp, mi-au căzut ochii pe un articol din National Geographic, de fapt, înainte de a îl parcurge, privirea s-a oprit pe imaginea din text, ce o reprezintă într-o redare alb-negru pe Liza Minnelli copilă, în brațele celebrului Bozo the Clown ( vezi imaginea de mai sus, ce  a fost preluată din pagina prestigiosului magazin, sursa originală fiind Hulton Archive, Getty Images).

Dacă cineva m-ar fi suprins într-un cadru și pe mine, probabil ar fi fost la fel de graitor; imaginea mea transfigurată de spaimă ar fi fost similară cu cea a micuței Liza. Pe când asistam la primul meu spectacol de circ, însoțită de bunciul meu, să fi avut vreo 5 ani, clovnul, personajul machiat ce vroia să exprime toate emoțiile umane pe figura lui deformată de culori, s-a apropiat de spectatori și nu știu din ce motive, a pus ochii pe mine. În acel moment, hidoasa lui figură, m-a debusolat atât de tare, încât am început să plâng cu suspine, rostind cuvinte neinteligibile. Bunicul a înțeles (singurul), astfel că l-a rugat atunci să se îndepărteze. Nimeni altcineva nu-și explica reacția mea neadecvată și încărcată de emoții contrariante. Cum, clovnii, amicii universali valabili ai copilăriei, ce te fac să râzi la orice pas prin maimuțărelile lor de scenă lipsite de orice malițiozitate?!Pentru mine gesturi și grimase afectate pline de  subînțelesuri cu ramificații ascunse.

Am simțit în acele momente ceea ce foarte bine explică psihologul sociolog Frank McAndrew în articolul sus-menționat. Nu numai dezumanizarea clovnului, care sub masca bine creată ascunde o serie de personalitâți distincte, dar și sentimentul că face parte dintr-o cu totul altă specie, menită să absoarbă realitatea. Eram convinsă că, deși vroia să jongleze cu emoții, nu aveai cum să ai habar ce simte el realmente în spatele machiajului elaborat. Ce transmite? mă întrebam stângaci la cei 5 ani adunați de viață… Pentru că a fost prima persoana pe care nu am putut-o interpreta, spaima a pus stăpânire instant pe mine.

Trairea ambiguă ce nici acum, 34 de ani târziu  nu o pot uita, a ramas imprimată în memorie. Despre ambiguitatea emanată de clovn, vorbește foarte bine dl. McAndrew: “If a person is willing to flout the conventions of society by dressing and acting as they do,” McAndrew says, “what other rules might they be willing to break?”. Gândurile mele cu precizie. Greu de exprimat când vocabularul îți lipseste la vârsta preșcolară. Dar îmi trecea prin minte galopant: Oare este un om rău? Oare vrea să îmi facă rău? Oare minte că e vesel cu un obraz și trist cu celălalt? Oare ascunde și alte secrete, mult mai sumbre? Oare bunicul știe cine este? Oare vrea să mă atragă în lumea lui ca niciodată să mai fac parte din lumea mea zglobie și plină de personaje sincere?!

Asta era! Teama paralizantă că dacă mi se părea cât de puțin simpatic, aș fi putut să cad în cea mai subtilă capcană pregătită cu minuțiozitate dubioaă. Să mă las acaparată de o lume stranie, unde oamenii sunt pictați pe față, disimulând trăiri, iar acea lume să mi se pară fără ieșire. De atunci am disprețuit clovnii, sau mai degrabă ceea ce reprezintă ei, ce vor să reprezinte. Nu au reușit niciodată să îmi smulgă nici măcar un zâmbet vag, singurul sentiment receptat de mine fiind doar acela al unei nesiguranțe dezolante. Poate de aceea nici nu am încurajat afinitâțile copiilor mei pentru circ. Lăsând la o parte latura universal exploatatoare a acestui show bizz de la care, la plecare, rămai cu un gust amar, trist al reprezentației…

Anunțuri

9 gânduri despre „Bozo the clown

  1. Chiar azi îi scriam lui Potecuț că mie nu-mi place circul cu animale și că, mai presus de orice, nu-mi plac clovnii, că mă tem de ei… În plus, mă întristează. Am văzut vreo câțiva și anul ăsta la mare, pe stradă, făceau animăluțe din baloane, pentru copii. Am dispărut cu viteza luminii. Din copilărie și până acum, nu s-a schimbat nimic. 😊

    Apreciază

    1. Stiu, Fabiola, aceeasi atitudine o am si eu, la modul general. Ma intreb daca se mai face distinctia intre a proteja animalele, cum sustin cei de la gradinile zoo si a le exploata. Linia e foarte subtire intre cele 2. Animalele tinute in captivitate ma contrariaza, desi stiu ca nascute acolo, le este mai bine, nefiind familiare cu mediul natural. Despre cele antrenate pentru amuzamentul celorlalti, nu pot zice decat ca denota gradul de inteligenta al animalelor, in rest, ma intreb ca si altii ce rost au toate acestea…

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s