Publicat în Verba volant...

Dacă nu-i clișeu, e stereotip. So what!

wordzCred că oricine s-a confruntat măcar o dată, deodată sau pe rând, cu un clișeu, un stereotip sau ceva perpetuat ce a prins rădăcini din cauza propagării difuze. Stai la o șuetă cu fetele și faci small talk (na, cad eu prima în păcat și nu o dată, de 2 ori!), cât din discuția purtată nu e ceva repetitiv, întâlnit sub diverse forme la tot pasul? De câte ori nu ai strâmbat din nas că asculți iar pentru a o mia oară ceva răsuflat? De câte ori nu ți-ai dat ochii peste cap că interlocutorul tau uită treptat dulcea noastra limbă, lăsând-o sa fie înlocuită de englezisme americănești în toată regula? De câte ori, aflat în situația dată, ai respins ideea ca fiind ceva lipsit de bază? Rar. Știu. Așa fac și eu, tendința e evidentă. Dar am și eu momentele mele glorioase când mă scutur de vechi obiceuri, mă trag deoparte și gândesc la rece. Sau privesc la rece (se poate?!). Observ. Analizez. Constat.

Observațiile culese de la locul faptei sunt personale, deci iartă dacă poți nota subiectivă… Am reusit totuși să sintetizez ceva ce se desprinde dintr-o realitate căt de căt înconjuratoare.

Iată notele mele pe scurt:

-Dacă auzi stereotipul că femeile conduc mai prost decat bărbații ( a fost o emisiune la radio de curând), ascultă și nu nega cu desăvârșire. Conduc mai prost, e veritabil. Numai ambreiajul acela ar avea de spus câte ceva. Da, femeile învață să conducă diferit. De ce oare? Pentru că bărbații (instructorii de șofat sunt cu precădere bărbați) pornesc de la clișeul că femeile nu știu să conducă. Și le învață greșit. Am un exemplu grăitor. Când aveam 20 de ani parintii mei s-au hotărât să îmi ofere șansa să îmi iau carnet de conducere. Zis și făcut. Aduc ei o cunoștință, un vecin de altfel, care la prima oră de instrucție îmi zice plastic și foarte mândru de el: ” Sunt 2 stiluri principale de condus. O să aleg stilul cu ambreiajul, ca să te poți descurca în orice condiții de trafic! Doamnele îl preferă.” Mă deconcerta mirosul de salam cu usturoi ce răzbătea până la mine, consumat cred cu câteva minute înainte de întâlnire, așa că am ridicat nedumerită din umeri. „Cum zici tu, bine!”, de parcă aveam vreo noțiune. Am învățat să folosesc ambreiajul la greu. Eram convinsă că așa conduce toată lumea, deși de câte ori aveam ocazia priveam frustrată și pe furiș spre piciorul drept al lui D ce se odihnea leneș lângă pedala cu pricina, atinsă arareori. Mult mai târziu, după ani și ani de șofat am descoperit pe propria piele cât e de dăunător. Am tras singură concluzia că femeile conduc prost (a se citi: într-un mod care duce spre distrugerea mașinii), când m-a lăsat ambreiajul pe autostradă la Subarul meu cel nou. Bine, a contribuit și un defect de fabricație, numai că stilul meu de condus (de doamnă) a dus la grăbirea nefericitului eveniment. Nu m-am repezit să constat ca e deja un tipar, am stat și tras cu ochiul la prietene, ce pedala preferată au… Și am aflat.

-Dacă auzi ca din întâmplare că bărbații sunt soferi mai agresivi decat restul lumii ( ca să termin cu acest univers pe 4 roți), e doar un clișeu. Adevărul e undeva departe de realitate. Ori au fost cândva, în vremuri îndepărtate. Mie îmi ies în cale din ce în ce mai rar. Și-au dobândit acest statut de o vreme bună, nu au ce să mai demonstreze, prin urmare majoritatea stau cuminți și calmi în spatele volanului. Femeile, femeile în schimb! Ah ce confruntare! Ele luptă dragile de ele să câstige teren și pe șosele, să culeagă lauri, doar știm cu toții ce și cum, nu mai intru în detalii legate de alte subiecte fierbinți sau sensibile. Devin stereotipale. Prin urmare, sunt niște fiare când țin în mânuțele lor delicate volanul. Iar mă dau pe mine exemplu, ca să diminuez amploarea subiectului. Să zicem că depășesc pe banda de viteză, imediat o doamna devine atentă și se ține tare pe banda din dreapta, dacă nu să mă depășească, cel puțin să rămână în paralel cu mine. Ne întrecem ca la curse. Câștig, că rareori vezi om mai încăpățânat ca mine. Uit că pot veni amenzi usturătoare, uit că sunt cuminte din fire. Uit. Am întărâtat-o, la semafor e musai să plece prima de pe loc. În parcare e prima care vine pe contrasens pentru a îți lua de sub nas locul găsit cu greu. Ai avut ocazia vreodată să vezi 2 femei certându-se la coada mașinilor oprite neglijent, grăbite să își rezolve disputa din trafic cât mai autohton posibil? Atunci uită ele cât de doamne sunt, se dezbară de orice urmă de feminitate, proptindu-și mâinile în șolduri, agresiv. Nu o fi politically correct, dar eu nu am văzut comportamentul nostru la semenii noștri ce își pierd coroana cu trecerea tipului, de regi ai șoselelor.

-Dacă te saturi de expresia ce variază pe aceeași temă, „dragostea durează doar 3 ani” sau „fluturii din stomac trec”, ” cu timpul iubirea e înlocuită de respect” (WTF!) etc., nu pleca urechea la clișeele acestea ce zgârie rău fără să cercetezi. Uite, spun eu că e doar un clișeu, daca ai noroc, nu trece nimic. Și nici nu există termen limită! Cât despre înlocuirea unui termen cu altul (respectul și iubirea), pe naiba, sunt paralele și întrepătrunse, că da, iubirea e ilogică în sine, deci matematica nu își are locul aici! Nu, nu mă laud că nu e frumos, așa că nu mai exemplific.

-La fel de bine poate funcționa și reversul. Uneori iubirile gen Romeo și Julieta pe lângă faptul că sunt doar povești (deși niște oameni s-au străduit să reproducă atât balconul, cât și atmosfera epocii pe o stradă laterală și îngustă din inima Veronei, dar ce să-i faci spiritului comercial al istoriei?!), sunt pe rând și stereotipuri și clișee. Nu suntem cu toții născuți sub o stea norocoasă, nici construiți din același aluat, ce se potrivește unuia, nu se aplică celuilalt. Am avut timp sa constat cu regret că mulți au și dat greș pe acest teren fragil.

-Dacă auzi că francezii sunt aroganți, italienii gălăgioși, americanii obezi, olandezii tupeiști, englezii sofisticați (nu în cel mai bun sens al cuvântului) etc., e probabil adevărat. Dar aici au curs rânduri de cerneală, nu mă bag mai mult decât să mentionez stereotipurile ce identifică diverse nații.

-Dacă auzi mai mereu că boys will be boys, la fel de bine girls will be girls. Apoi, ce e neadevărat în asta?! Deunăzi pusesem ochii pe un telefon roz pal drăgălaș. Nu am reușit să o conving pe junioara mea de 13 ani să și-l achiziționeze în această culoare, dar visez eu la de 3 ori vârsta ei la el și bănuiesc că următorul meu telefon exact în culoarea asta se va odihni în poșeta din dotare. Da, că noi fetele purtăm poșete, rochii vaporoase, tocuri, întelegi, tot arsenalul feminin. Stereotip? Poate. I don’t care! Pe același ton, dacă auzi că sunt filme de fete și filme de băieți, eu doar felicit inteligența producătorilor că își cunosc segmentul de piață foarte bine. Uneori clișeele definesc.

-Dacă ai ajuns la saturație când auzi vorbele grele de duh: „banii nu aduc fericirea”, timp în care te scotocești în portofel după niște mărunțiș să îți iei o cafea, dă-i ignore! Maybe! Dar nici nu o ocolesc. Mai bun clișeul cu banii sunt un mijloc de a ajunge unde îți dorești sau de a obține un bun necesar, dar că te fac nefericit, mă lași?! Ce aș da eu pentru un cont puțin mai bine conturat în bancă sau o moștenire neașteptată. Poate așa aș pleca într-un an sabatic să fac înconjurul ăla al lumii la care tot visez. Vă spun eu după aceea cât de nefericită sunt.

-Dacă te enervează că mă dau în vânt după termeni străini strecurați prin vocabularul meu, asta e, nu am ce îți face! Nu e un trend, e ca o măgulire adusă acestei limbi germanice.

Sursă foto: brockpress.com

 

Anunțuri

4 gânduri despre „Dacă nu-i clișeu, e stereotip. So what!

  1. Deci: îmi pun mâinile în șold și zic. Zâc!
    -Îmi place să presar uneori englezisme. Dau culoare. E acel quelque chose de care simți nevoia uneori și e textul tău, sunt mușchii tăi, cui nu-i place schimbă canalul. 😀
    -Imi iubesc mașina. Clar. Și-s hotărâtă-n trafic. Nu cred că bărbații conduc mai bine. Ei, recunosc și eu că ei știu mai bine chestia aia cu stânga și dreapta. Dar… cam atât. 😀
    -Mi-am luat carnetul în Ro și când instructorul a vrut să mă-nvețe chestii tehnice i-am spus: Nu, mulțumesc. Șocat m-a întrebat că ce mă fac dacă rămân cu mașina în drum. I-am răspuns că sun un prieten, că șansele de-a descoperi eu singură „buba” sunt ceva mai mici decât acul în carul cu fân.
    – Iar despre clișee și șabloane să nu mai aud. Când cineva nu are argumente asta spune: aaa, păi e clișeu. Cum nu mă simt vinovată că altcineva înainte mea a inventat roata, din simplu fapt că s-a născut cu cinci minute mai devreme, scriu fix despre ce îmi vine. Gura lumii slobodă și tot îmi spun (poate într-o zi cu soare voi învăța) că nu sunt ciocolată să plac la toți, așa că…
    Te pup. Să nu mă depășești în trafic. Da???? 😀

    Apreciat de 1 persoană

    1. :)) Em, e teama mea ascunsa. Sa nu ma iau la fugărit cu o amica/prietena. De cateva ori le-am depasit in trombă, dar scuza e ca nu le-am recunoscut in trafic. Iar cu unele mame de la scoala copiilor ne-am spus niste vorbe.
      Ai mare dreptate, e greu sa mulțumești. Cat despre șabloane, mereu avem tendința sa punem etichete dar sunt convinsa ca si noi la randul nostru cădem sub un clișeu/stereotip anume…
      Te pup si eu!

      Apreciat de 1 persoană

    1. Incerc si eu. Dar lumea e in continua schimbare. Daca nu le demolez eu, o va face cu siguranta altcineva.
      Am auzit de ceva povesti reale, un dealer de masini femeie ce a impresionat cu talentele ei pe o masina sport, aparent in timpul liber fiind pilot de cursa amator. Deci, vin din urma!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s