Publicat în Verba volant...

Dacă nu-i clișeu, e stereotip. So what!

imageOricine s-a confruntat măcar o dată-n viață, deodată sau pe rând, cu un clișeu perpetuat atâta vreme, încât a prins rădăcini din cauza propagării difuze. Stai la o șuetă cu fetele și faci small talk – să nu credeți că eu sunt scutită de expunere și nu o dată, ci de mai multe ori – cât din discuțile animate, desfășurate în jurul unei cești de cafea, nu sunt decât subiecte repetitive, trandy, care prind și aduc vervă conversației?  De câte ori n-am strâmbat din nas (eu-l universal aici, nu cred să reprezint un statut singular în această situație) când ascult iar, pentru a o mia oară, o poveste deja mărunțită până la epuizare? De câte ori nu mi-am dat ochii peste cap, constatând că interlocutorul  a început să uite dulcea noastra limbă românească și a permis să fie invadată de expresii americănești în toată regula? Sau ne-am simțit prinși în discuțiile aprinse de pe marginea prăpăstioasă a temei universale, noi femeile, ei bărbații… De câte ori, în iureșul lor, am respins ideea cu justificarea c-ar fi o chestie nesemnificativă, stereoptipică? Rar. Știu. Dar am și eu momentele mele glorioase când mă dezbar de obiceuri agasante, trag o gură de aer proaspăt și privesc la rece (se poate?!). Observ. Analizez. Constat.

Concluziile mele subiective, dar cum altfel, s-ar etala cam așa:

-Dacă auzi stereotipul: femeile conduc mai prost decât bărbații ( a fost o emisiune la un post de radio local de curând), ascultă și nu nega cu desăvârșire. Conduc mai prost, bazându-se pe o înșiruire de motive care nu ar trebui întâlnite la un șofer și conduc prost pentru că li se dau lecții specifice. Da, femeile învață să conducă diferit. De ce oare? Să vedem… Instructorii de șofat sunt cu precădere bărbați. Ei pornesc (din varii motive care ar crea un alt subiect, mult mai amplu, așa că nu-l ating decât în trecere) de la clișeul ce sugerează că femeile nu știu să conducă. Prin urmare, tehnica de învățare o transmit greșit. Exemplul este personal. Când am împlinit 20 de ani, parintii mei s-au hotărât să-mi ofere, drept cadou, lecții de șofat și solicită ajutorul unui vecin, care întâmplător era instructor. La prima oră de instrucție, cu mândrie nedisimulată în voce (datorată convingerii nestrămutate că femeile habar n-au să stea în trafic ca orice șofer) și cu multă convingere îmi comunică plastic: ” Sunt 2 stiluri principale de condus. Pe tine o să te învăț să conduci cu ambreiajul. Doamnele-l preferă.” Mă deconcertase mirosul de salam cu usturoi ce răzbătea până la mine, consumat cred cu câteva minute înainte de întâlnire, așa că am ridicat nedumerită din umeri. „Cum zici tu, bine!”, de parcă aveam vreo noțiune. Am și uitat să-ntreb care era celălalt. Câteva luni mai târziu, am fost fericita deținătoare a unui permis auto și viitoarea abuzatoare, în necunoștință de cauză, de ambreiaje. Aproape 20 de ani mai târziu, am descoperit pe propria piele cât e de dăunător. Plină de draci, am tras singură concluzia că femeile conduc prost (a se citi: într-un mod care duce la distrugerea pieselor esențiale ale unui autoturism), când m-a lăsat ambreiajul, pe autostradă. Bine, un defect din fabricație a grăbit moartea lui, în cazul meu, numai că stilul meu de condus (de doamnă) a dus la grăbirea nefericitului eveniment. Nici atunci nu m-am repezit să constat c-ar fi deja un tipar, am preferat să mai investighez puțin și-am studiat, ca pasager, în dreapta, ce preferințe au câteva din prietenele mele.

-Dacă auzi, ca din întâmplare: bărbații sunt soferi agresivi – promit să închei  repede cu acest univers pe 4 roți – e doar un clișeu. Adevărul e undeva la mijloc. Nu există regulă general valabilă, în general, întotdeauna ne confruntăm cu excepții. Mie, oricum, îmi ies în cale din ce în ce mai rar. Probabil și-au dobândit acest statut de o vreme bună și nu mai au ce să demonstreze. Femeile, femeile în schimb! Ah ce confruntare! Ele luptă, dragile de ele, să câstige teren și pe șosele. Dacă luptele îndelungate, duse să cucerească teritorii intangibile în epoca pre-feminism, le-au adus, în vremea noastră, satisfacții și poziții egale, e firesc să urmeze calea impusă, anume, aceea să domine și șoselele, cot la cot cu rivalii lor. Nu mai intru în detalii legate de alte subiecte controversate sau sensibile… Prin urmare, devin din ce în ce mai competitive la volan. Sau și mai rău, iar eu mă feresc de această categorie, consideră că dacă bolidul (achiziționat de iubi al lor) ocupă toată lățimea benzii, cam atât de impozante le sunt și permisiunile în trafic. Iar mă dau pe mine exemplu, pentru a diminua amploarea. Să zicem că depășesc pe banda de viteză, regulamentar. Dacă șoferul de pe banda din dreapta e o doamnă, sigur mă va provoca și va insista să accelereze, afectată de decizia mea pur personală de a merge cu viteză mai mare. Înțelegi, atitudinea: cine te crezi tu să mă depășești pe mine, deși nu mă grăbesc nicăieri… Am mai multă răbdare să studiez fenomenul când sunt pasager, astfel, am documentat multe cazuri de femei lezate de intențiile inocente ale colegilor de trafic. În cazul în care mă găsesc în paralel, la semafor, cu o șoferiță, ghici ce,  ambreiajul lovește podeaua sub greutatea dorinței ei de a demara prima. Într-o parcare uriașă, o doamnă nu ezită să intre pe contrasens pentru a-ți lua de sub nas locul găsit cu greu. Ai avut ocazia vreodată să asiști la o scenă în care două femei se ceartă la botul mașinilor oprite neglijent, cât să deranjeze întregul trafic de vârf, grăbite să-și rezolve disputa în stil autohton? Eu, da! Atunci uită ele cât de doamne sunt, se dezbară de orice urmă de feminitate, proptindu-și mâinile în șolduri, agresiv. Nu o fi politically correct, dar eu nu am surprins comportamentul nostru la semenii noștri de sex opus, ce-și pierd coroana, cu trecerea tipului, de regi ai șoselelor.

-Dacă te saturi de expresia, cu variații pe aceeași temă, „dragostea durează doar 3 ani” sau „fluturii din stomac trec”, ” cu timpul iubirea e înlocuită de respect” (WTF!) etc., nu pleca urechea la clișeele acestea ce zgârie rău auzul fin, fără a cerceta. Uite, spun eu că e doar un stereotip. Iar valoarea asta absolută! Depinde de o serie de factori, iar definiția iubirii, așa cum e perecpută de cei care insistă să o propage, mă irită. Dacă ai noroc, nu trece nimic. Și nici nu există termen de expirare! Cât despre înlocuirea unui termen cu altul (respectul și iubirea), pe naiba, sunt paralele și, totodată, întrepătrunse, că da, iubirea e ilogică în sine, deci matematica nu își are locul aici! Nu, nu mă laud, nu șade bine să te lauzi, sar peste exemplificări de data asta.

-La fel de bine poate funcționa și reversul. Uneori iubirile gen Romeo și Julieta, pe lângă faptul că sunt doar scrieri alese (deși niște oameni s-au străduit tare să reproducă, atât balconul, cât și atmosfera epocii, pe o stradă laterală și îngustă din inima Veronei, dar ce să-i faci spiritului comercial al istoriei?!), nu sunt decât șabloane în care sperăm cu toții să ne integrăm măcar o dată . Nu suntem cu toții născuți sub o stea norocoasă, nici construiți din același aluat, ce se potrivește unuia, nu se aplică celuilalt. Am avut timp să constat, cu regret, că mulți au și dat greș pe acest teren fragil.

-Dacă auzi că francezii sunt aroganți, italienii gălăgioși, americanii obezi, olandezii tupeiști, englezii sofisticați (nu în cel mai bun sens al cuvântului) etc., e probabil adevărat. Dar aici au curs râuri de cerneală, nu fac mai mult decât să menționez clișeele care stau la baza identificării diverselor nații.

-Dacă auzi mai mereu că „boys will be boys”, la fel de bine „girls will be girls”. Apoi, ce e neadevărat în asta?! În ultima vreme visez numai la roz, iphone roz, tabletă roz, tshirt roz. Roz, roz, roz. Acum un an, nu am reușit să-mi conving junioara, care avea pe atunci 13 ani să și-l achiziționeze în această culoare. Eu în schimb, nu mă jenez să-l am rătăcit, cu tot rozul lui pal, în poșeta mea. Da, purtăm poșete, rochii vaporoase, tocuri, întelegi, tot arsenalul feminin. Stereotip? Poate. I don’t care! În același ton, dacă auzi că sunt filme cu public feminin sau masculin prin excelență, eu doar felicit inteligența producătorilor care cunosc segmentul de piață foarte bine. Uneori clișeele definesc.

-Dacă ai ajuns la saturație când auzi vorbele grele, de duh: „banii n-aduc fericirea”, timp în care te scotocești în portofel după niște mărunțiș să-ți comanzi o cafea, dă-i ignore! Maybe! Dar nici n-o ocolesc. Mai bun clișeul: banii sunt un mijloc de a ajunge unde-ți dorești sau de a obține un bun necesar, dar că te fac nefericit, mă lași?! Ce aș da eu pentru un cont puțin mai bine conturat în bancă sau o moștenire neașteptată. Poate așa aș pleca într-un an sabatic să fac înconjurul ăla al lumii la care tot visez. Vă spun eu după aceea cât de nefericită sunt.

-Dacă te enervează că mă dau în vânt după termeni străini strecurați prin vocabularul meu, asta e, nu am ce-ți face! Nu e ca să te enervez, e doar o măgulire adusă acestei limbi germanice.

Sursă foto: google images

 

Anunțuri

5 gânduri despre „Dacă nu-i clișeu, e stereotip. So what!

  1. Deci: îmi pun mâinile în șold și zic. Zâc!
    -Îmi place să presar uneori englezisme. Dau culoare. E acel quelque chose de care simți nevoia uneori și e textul tău, sunt mușchii tăi, cui nu-i place schimbă canalul. 😀
    -Imi iubesc mașina. Clar. Și-s hotărâtă-n trafic. Nu cred că bărbații conduc mai bine. Ei, recunosc și eu că ei știu mai bine chestia aia cu stânga și dreapta. Dar… cam atât. 😀
    -Mi-am luat carnetul în Ro și când instructorul a vrut să mă-nvețe chestii tehnice i-am spus: Nu, mulțumesc. Șocat m-a întrebat că ce mă fac dacă rămân cu mașina în drum. I-am răspuns că sun un prieten, că șansele de-a descoperi eu singură „buba” sunt ceva mai mici decât acul în carul cu fân.
    – Iar despre clișee și șabloane să nu mai aud. Când cineva nu are argumente asta spune: aaa, păi e clișeu. Cum nu mă simt vinovată că altcineva înainte mea a inventat roata, din simplu fapt că s-a născut cu cinci minute mai devreme, scriu fix despre ce îmi vine. Gura lumii slobodă și tot îmi spun (poate într-o zi cu soare voi învăța) că nu sunt ciocolată să plac la toți, așa că…
    Te pup. Să nu mă depășești în trafic. Da???? 😀

    Apreciat de 1 persoană

    1. :)) Em, e teama mea ascunsa. Sa nu ma iau la fugărit cu o amica/prietena. De cateva ori le-am depasit in trombă, dar scuza e ca nu le-am recunoscut in trafic. Iar cu unele mame de la scoala copiilor ne-am spus niste vorbe.
      Ai mare dreptate, e greu sa mulțumești. Cat despre șabloane, mereu avem tendința sa punem etichete dar sunt convinsa ca si noi la randul nostru cădem sub un clișeu/stereotip anume…
      Te pup si eu!

      Apreciat de 1 persoană

    1. Incerc si eu. Dar lumea e in continua schimbare. Daca nu le demolez eu, o va face cu siguranta altcineva.
      Am auzit de ceva povesti reale, un dealer de masini femeie ce a impresionat cu talentele ei pe o masina sport, aparent in timpul liber fiind pilot de cursa amator. Deci, vin din urma!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s