Publicat în Călătorii, Fotografii, Ipostaze

O după amiază la Alba Carolina

Cum să încep? Ce să spun? Nu plănuiesc să fiu ghid turistic și nici nu o să țin prelegeri istorice, nu am nici una din veleități, la o simplă căutare, oricine poate culege informații adecvate despre orice, în ziua de azi, inclusiv despre Cetatea Alba Carolina. Nu am ajuns acolo pregatită, am ezitat până în ultima clipă, cum aveam doar o după amiază la dispoziție pentru a ne opri în Alba Iulia. Mai mult ideea că vom regăsi alți prieteni buni, pe care nu știam când îi vom revedea altfel… Am trecut prin Alba, dar nu am avut timp, nu am cum relata cu precizie despre locuri sau evenimente, însă pot reda starea, atomosfera, sentimentul că, dacă acum, în acest moment prezent, nu am putut acorda mai mult timp, cu siguranță, altadată mă voi stradui să o fac.

Am lăsat Clujul în urmă, pe drumurile noastre hiperbolice, ba am luat-o chiar pe o rută ocolitoare pentru a face un mic stop la Salina Turda… Poveste scurtă ce va fi spusă la momentul potrivit. În treacăt.

img_1966Pe drum, impulsul de a ne anunța prietenii că trecem prin orașul lor, luă proporții și mai mari. Zis și facut, le trimitem un mesaj că suntem pe drum, iar ei ne întâmpină cu mult drag. E revigorant să mergi într-un loc bine cunoscut de cineva. Care nu numai că încearcă să te plaseze în timp și spațiu, dar mai ales, încearcă să te introducă în atmosferă, să dea sens și farmec.

Trecem una din porțile cetății (oarecum absorbită, uit să întreb care), undeva după ora 2 p.m. . Orașul traversat cu rapiditate până la ea pare adormit. O lumină aparte ne însoțește întreaga după amiază, nori grei conturează cu definiție o parte a orizontului, dar soarele ajunge la noi leneș, torid, filtrat, pentru că, în partea opusă, orizontul ne zămbește albastru._1MT8721_054.JPG

Mă atrag imediat aleile largi, spațiile mari, aerisite, fiind suprinsă de faptul că, odată trecută poarta, simt dintr-o dată apartenența la lumea aceea întreagă, o lume condensată, dar generoasă totodată, atemporală, prinsă între zidurile cetății. Ea mie, eu ei, nu îmi dau bine seama cine cui aparține…

1MT_8743_035_1MT8739_043_1MT8755_044_1MT8777_048

Mai mult decăt atăt, mă bucură liniștea, la această oră de abia dacă trec câteva persoane rătăcite pe alei. Întotdeauna mi-am dorit să vizitez un loc care să fie numai pentru mine. Fără agitația aferentă, fără să mă lovesc de alții, fără redundanța ce o implică uneori mulțimea obositoare, ghizii ce nu mai contenesc să povestească…. Uneori efervescenta lucrurilor devine inutila, zidurile, pietrele, copacii parca spun mai multe atunci cand e liniste in jur. Ce noroc! Totul este de o claritate acaparatoare, totul este calm.

Frânturi de cetate, frânturi de cuvinte, nu am altceva să adaug. Imaginile redau exact după amiaza noastră la Alba Carolina.

Ruine, istorie, obiceiuri

 

Grajdurile cetății, William

 

Detaliu, accent, culoare

Unghiuri, geometrie, viziune

Poduri, pasarele, linii

Anunțuri

17 gânduri despre „O după amiază la Alba Carolina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s