Publicat în Călătorii, Fotografii, Ipostaze

Monaco

1MT_2257_024

Când am auzit povestindu-se prima dată de Monaco, am rămas efectiv cu gura căscată. Îl știam doar din cărți și de la orele de geografie. Tânăra mică de înălțime, dinamică, subțire, cu păr inelat și scurt, m-a făcut să ascult cea mai vie relatare de până atunci. Nu credeam că voi întâlni vreodată pe cineva care să fi avut ocazia să ajungă atât de departe (cum mi se părea mie) și într-un loc așa inaccesibil. Era undeva la sfâșitul lui ’97, o cunoscusem la o petrecere și pentru câteva ore am privit-o ca pe cineva care a tras cartea câștigătoare în viață. Nu invidiam nimic din poveștile ei, îi sorbeam vorbele visând că cine stie, cândva locurile acestea îmi vor deveni și mie familiare: Monaco, San Tropez, Nisa, Cannes. Sunetele ce însoțeau povestirile ei au fost din cele mai melodioase, vorbea pe un ton jos dar vesel, zglobiu, cu o notă umoristică. De fapt, se regasise cu acel grup cu care călătorise și împărtășeau amintiri. Eu stăteam cuminte într-un colț și îi sorbeam cuvintele. Mă intimida nu numai vastitatea cunoștințelor ei, dar și naturalețea și maturitatea ei, deși ne despărțeau cred doar 2-3 ani, experiența ei părea impresionantă. Vizualizam (pe măsură ce schimba impresii) plaja cu pietris de la Cannes unde a alergat desculță, întâlnirea stabilită în fața cazinoului de la Monte Carlo, poezia promenadei englezilor din Nisa și exotismul San Tropez-ului.

Surprinzător, când în sfârșit am văzut cu ochii mei Coasta de Azur 9 ani mai târziu, nu exista nici o discrepanță între ceea ce vizualizasem atunci și realitatea fermecătoare. Reușise să redea cu atâta plasticitate atmosfera și alura orașelor, încât descrierile ei nu dăduseră greș. Așa am îndrăgit eu acea coastă sudică și azurie. O iubeam dinainte să o cunosc.

Monaco mi s-a părut o adevărată bijuterie în relatarea ei plină de vervă. Cum de fiecare dată când am ajuns în sudul Franței nu am avut ocazia să îl vedem, într-una din zilele mai statice ale vacanței de anul trecut din regiunea Antibes, am luat o decizie impromptu și ne-am pregatit de drum, determinați să nu îl mai amânăm.  Cu inima strânsă și fără să împărtășesc nimănui ce emoție am, am purces la drum. Anticiparea mă agita și nu știam cum să explic, probabil D nici măcar nu își mai amintea de fata veselă de la petrecerea unde fusesem împreună într-o vreme demult apusă.”Oare va fi așa cum a povestit ea?”, mă întrebam preocupată. „Oare o să-l recunosc?!”

Drumul cu mașina dinspre Antibes a fost spectaculos, dar când nu este pe coasta aceasta scaldată în lumina soarelui care dă o intensitate aparte culorilor?! Am parcat sub stânci efectiv, în parcarea <du Chemin des Pêcheurs> ingenios amenajată, ce tronează imperial deasupra mării. „Dacă o parcare e atât de fabuloasă, înțeleg ce revelații îmi va arăta acest principat abundent în detalii structurale!”, mi-am spus în gând.

Nici cele 40° arzătoare, nici câinele răpus de căldură, nici copiii sâcâiți de soare nu m-au împiedicat să mă bucur de fiecare pas făcut. Storși de energie, topiți de căldură, totuși vibranți în fața emotiei regăsirii inexplicabile. Toți factorii senzoriali erau activați la maxim. Eu mă îmbăt ușor cu imagini ce le cumulez în suflet, în minte, în priviri… Ceea ce văd pe loc creează o poveste, a mea, personală și niciodată nu voi mai vedea cu alți ochi decât așa cum am suprins eu un moment în timp și spațiu.

Am încercat să îmi dozez puterile pentru a gusta districtul Monte Carlo și orașul vechi – Monaco-ville – după obiceiul meu, fotografii am făcut din mers, altfel aș fi avut sentimentul că mă scurg în asfalt. Dar oricum, cred că am surprins pulsul autentic al locurilor. Las imaginile să curgă:

Parcarea deasupra azurului nesfârșit:

Monaco-ville:

Pe mal și portul:

Cazino-ul de la Monte Carlo și palatul princiar:

Anunțuri

5 gânduri despre „Monaco

    1. Probabil. Sincer, sincer, nu asteptam de fapt. Cred ca mintea stabilise deja ca nu. Asa ca am eliminat ideea. De aceea nici nu am ajuns, desi 2 ani la rand (se fac 10 ani deja) am fost prin zona. A trebuit sa mai treaca alti ani apoi sa realizez ca mi-era la indemana.😊
      Sunt locuri unde mi se pare incredibil ca ajung si atunci ma tem ca nu e real. Prefer sa aman momentul. Sunt eu sucita 😄. Dar da, e o experienta. Fata de restul sudului.

      Apreciat de 1 persoană

    1. Intr-adevar, depinde cu ce asteptari te duci intr-un loc. Poate fi dezamagitor daca sunt foarte inalte oriunde mergi. De fiecare data cand aleg o destinatie dupa sufletul meu, ma impresoara peisajele si locurile noi; daca merg ca la pomul laudat in schimb, sigur traiesc pe undeva o dezamagire. Coasta de Azur nu poate dezamagi dintr-un singur motiv: e exact asa cum e descrisa. O mai altereaza uneori turistii nepotriviti, ca sa spun asa…

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s