Publicat în Ipostaze

Dragoste la cântar

d9752823d03801d7df19dbfadbdf8aa3-Ce mâncăm deseară? vine întrebarea de care nu pot să mă ascund, odată ajunși acasă după școală. Cred că o mare din parte din zi și-o petrec visând la mâncarea de acasă. De înțeles, cum petrec 7 ore jumate la școală, depunând un efort consecvent de-a lungul zilei.

Le am și eu pe ale mele. Fixuri. Nu aștepta un răspuns de la mine decât dacă sunt convinsă eu că știu. În bucătărie sunt regină. Deh, în altă încăpere nu a avut loc sceptrul. Eu fac regulile (așa cred), eu decid. Și e după chef. Nu mă dau în vânt să gătesc, dar o fac cu artă (hai că mă laud!). Dacă tot fac, să fie bun! Dar nu mă bate la cap! Încep pregătirile când intru în mood „gătit”și de abia atunci știu ce va ieși din mâinile mele. Dacă sunt lovită de lipsă de inspirație, nu-i bai, apelez la ideile lor abundente dar previzibile. Părerea mea. A lor e identică, atunci când e vorba de imaginația mea culinară.

-Nu știu!

-Hai zi! se roagă ei.

-Pulpe de pui la grătar cu salată, mă decid eu evaziv să răspund (iar pui?! vine replica lor de fiecare dată, cum e singura carne ce îmi mai inspiră încredere pentru că nu iau orice pui, dar asta e altă discuție…). La garnitură eram nehotărâtă.

-Iar pui (cum vă spun!) !!! Mama, ești serioasă?!

-Da, aleg eu să o dau pe glumă, așa că un zmbet larg îmi invadează fața. Dacă nu era pui, era pește!

Grimasa de pe figura lor simpatică îmi spune totul.

-Tu și mâncatul sănătos!!! îmi aruncă ei în cor.

Până aici, se vede nu?! La unison! Îi roade ceva și își dau seama repede:

-Cu ce faci puiul? întreabă grăbit juniorul. Dar mai bine, nu îl faci tu la tigaie? Cu sos de vin?

Cad în capcană, neștiind urmarea.

-Ok.

Nici nu apuc bine să scot sunetul scurt, că vine cu o completare:

-Cu piuré, da?

-A, nu! Cu cartofi prăjiți! își susține junioara poftele. (ar manca cel mai mare bol din casă întreg și nu s-ar sătura, în schimb de mică nu s-a atins de piuré, cred că nici nu știe ce gust are, drept urmare, ei îi salvez câteva cuburi ce le stropesc cu ulei de măsline și condimente).

De aici s-a ajuns la altceva, cum se poate intui. Iar eu eram vinovatul.

Ea: -Iar îi faci doar lui pe plac!

Eu: …

El: -Dacă faci cartofi prajiți nu mănânc! Ții cont numai de A!

Eu: …

Ea: -M-am săturat să îl resfeți doar pe V! Nu te deranja, eu nu cobor la masă!

Eu: …

El (în timp ce urca scările): -Dacă faci cartofi prăjiți, eu nu mănânc!

Heiiii! Hellooo! Stop! Nu contează că nu am apucat să intervin până acum, dar am ales, fac ce vreau eu! m-am dat eu țeapănă și implacabilă. Am ales varianta lui pentru că, știu, eu și mâncarea mea sănătoasă! Asta doar până când a venit ora de masă și cum tot curățam cartofi, am zis blând în sinea mea:

-Cât de greu este să îi pun și ei 2 cartofi în tigaie?!

In teorie totul e simplu. Să îți dai cu părerea e și mai simplu. Să susții fără să aplici, iar simplu. Să o faci, pur și simplu, e greu, al naibii!

Jonglez ca orice părinte normal cu sentimente și emoții, doar doar nu ajunge vreunul să îmi reproșeze că: „Pe el, da! Pe mine, nu!”. N-am ce face și ajung invariabil în situația dată. Cât au fost doar ei doi, raportarea era bazică. Nu avem să îmi drămuiesc decât reacții direcționate spre doi. Acum sunt 4. Când nu e juniorul să mă tragă de mânecă ca pe ea, soră-sa o tratez altfel, că pe ea o favorizez (unde Doamne iartă-mă?! că mă dau de ceasul morții să nu fac diferențe…), apare ea, că prea îl răsfăț pe el, iar ea e mereu pe locul din urmă. Zău?! Nu contează care este subiectul, cineva e defavorizat. Mai nou, mi se scot ochii că am greșit scara ierarhică și să fac bine să o restabilesc. De când e câinele (sau pisica) mai important(ă) decât ei?! Junioara a fost aceasta. Prima oară. Ca am rămas bouche bée ( a se citi cu gura căscată) când am fost copleșită cu reproșuri și de cel dintâi. Copii!

Copiii vor atenție exclusivă indiferent de vârstă. Degeaba se dau mari, se dau! Dar acolo undeva ascuns, stă copilul din ei, ce își revendică drepturile. Așa m-aș repezi să îi îmbrățișez cu drag la răzvrătirile lor sucite, în veci nu ar recunoaște că încă mai tânjesc după atenția mea. Nu spun dragoste, am impresia că sunt asigurați de ea, no matter what. Îmi devin și mai adorabili, pentru că sunt acuzată (pe nedrept) exact de aceleași lucruri. De aici s-ar trage concluzia, dacă vrei sa fii obiectiv (chiar și la vârsta alor mei), că eu aplic aceleași reguli la amândoi. Cu prietenii mei patrupezi mă condamn singură și admit: am scăpări în efuziunile mele pentru că ei stau. K stă la alintat și nu suflă un protest, îi place sau nu, stă! Lila stă cât are nevoie, apoi devine fiară, cât să o îndrăgesc mai tare pentru sinceritatea ei! Normal că cei mari mă surprind drăgalașind copiii mici: „Aha! Pe ei îi iubești mai mult!” Și unde-s mulți, se adună. K e gelos pe Lila, Lila pe el uneori, K pe rând pe numărul 1,2,3 și 4 din familie… Of, of, of.

-Păi dacă voi nu mă lăsați! Disponibilitatea mea afectivă e tot la fel de împărțită, numai că se manifestă în funcție de cerințe. Ca pe piață: unde e cerere, e și ofertă! Pe voi vă alint în gând!

Ps. Nota bene: Se alintă. Nu e un semnal că aș fi depășită. Știu să aplanez conflicte. Cresc armonios și devin aliați. Cum am fost eu de multe ori cu surorile mele împotriva părinților. Pentru mine, acesta e semnul că se simt apropiați. Nu aș schimba nimic.

 

Anunțuri

17 gânduri despre „Dragoste la cântar

    1. Intre noi fie vorba, ador cartofii prajiti! Felul meu preferat…
      Stiu, se alinta, dar sa nu ii mangai, ceva de gen. Adica daca nu mai am voie sa imi manifest dragostea (imbratisari, pupici etc), macar sa o demonstrez in atitudinea distanta :))

      Apreciat de 1 persoană

      1. Serios acum, eu sunt mustrata mereu cand ajung in situația asta ca tine, nemâncata pana dupa amiaza… Asa ca dau si eu mai departe ce imi aud urechile zilnic: nu e bine ce faci! Sper ca intre timp ai luat un prânz tarziu…sau o cina devreme.

        Apreciază

  1. Asa-mi trebuie daca am intrat la 1 noaptea pe blogul tau! Naiba o sa mai adoarma acum de foame! Numai cartofi prajiti vad inaintea ochilor… Pfuaaaaa, parca ma si vad infulecand. Stii, eu ii mananc cu mana, mi se par mai buni asa. 🙂 La restaurant nu comand, ca nu m-as putea abtine sa bag gheara-n ei. 😀

    Apreciat de 1 persoană

    1. In primele combinatii chiar nu l-am incercat! In Portugalia se mananca peste oriunde pe coasta. Niciodata nu l-au servit cu altceva decat salata variata. De rosii, salata verde, ceapa, ridichi si alte verdeturi. Stii ce bine merg impreuna?! Conditia: peste la gratar desigur.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s