Publicat în Ipostaze

Operațiune de salvare

6d08cef74acbd0c8a904fd2a6acf0654Scriu la masa din verandă. Nu tocmai prietenoasă vremea de afară pentru un mijloc de mai, de aceea mă refugiez aici. Soarele zgârcit, cât este, încălzește geamurile și astfel devine încăperea cea mai caldă din casă. Și cea mai luminoasă. Ca o pisică, torc la căldură. Mi se alatură spre după amiază copila ce meșterește la un ierbar. Muncă grea, un catalog întreg de plante cu ramificațiile și familia fiecăreia, reproducerea lor în desene nu foarte clare. Muncă de Sisif. Dă-i și identifică florile culese de junioara de-a lungul timpului. Mâine trebuie să îl predea. Ea identifică, ce să mă dau mare, eu scriu la laptopul ei pe care generoasă mi l-a cedat pentru o oră, după o mică împotrivire:

-Dar de ce nu scrii la al tău?

-Hai te rog, al tău are diacriticele ce îmi trebuie în română… Al meu e mai demodat.

-Bine, fie, cât am eu treabă, ia-l!

În timp ce mă las absorbită în gândurile mele scrise, ea migălește acolo la ierbar. Cred că își pierduse răbdarea, că la un moment dat o văd că mă privește peste capacul laptopului.

-Mama, dacă ar trebui să îl salvezi pe K din foc, ai face-o?

Rămân cu gura căscată, nu că mă uimește întrebarea, ci pentru că dau să zic ceva, dar dintr-motiv anume, încerc să îmi și imaginez situația. Nu văd până la K, recunosc cu surprindere. Imaginația m-a purtat la altă situație, unde mi-aș salva copiii din foc. Da, fără ezitare! La câine în schimb, nu mă gândisem până atunci… Aleg viața mea sau a câinelui? Aș face orice pentru el, dar aș merge și mai departe?

-Cred că da, răspund într-un final. Depinde…

-Depinde?!

-Da, pentru că dacă ar fi să am de ales, v-aș salva pe voi. Evident că aș încerca să-l salvez și pe el, dar încă nu știu dacă m-aș sacrifica. Dacă, să zicem, eu mă pun într-un pericol cert, aleg să îl salvez pe el sau pe mine?!

Spun sincer, nu știu! Ce aș face?!

Ea o dă înainte:

-Dar pe Lila?

-La fel! zic eu.

Să fiu sinceră până la capăt, când m-a întrebat, mi-a venit în minte secvența aia din film când moare tatal adoptiv al lui Superman (acum nu mai știu ce versiune era), care se duce ân mijocul uraganului să își salveze câinele… Gest brav dar ca act în sine, cu sens sau fără? Nu pot și pace să îmi răspund la întrebare: aș face-o sau nu?!

După ce presetări funcționăm noi oamenii? Noi părinții în situația dată… Instinctul pur ne face să întreprindem gesturi periclitante pentru a ne salva copiii, dar suntem în stare să o facem atunci când e implicat altcineva?! Nu spun că nu suntem capabili sa fim altruiști, să ajutăm, să oferim suportul nostru, chiar să salvăm pe cineva dintr-o situatie dificilă. Dar, o facem așa fără să clipim, punându-ne propria viață pe ultimul loc? Aș vrea să nu fiu confruntată vreodată cu această decizie…

Până una alta, nemulțumită de răspunsurile mele, copila schimbă focul cu apa.

-Dar de la înec l-ai scăpa?

Ca înotător (așa zis!) neconvins, am glumit:

-Nu, că un câine știe să înoate, dacă aș sări în apă după el, l-aș încurca sigur și ar trebui să mă salveze el pe mine!

Cred ca junioara mea simte nevoia să își definească anumite lucruri, iar ideea sacrificiului este una dintre ele… Până unde mergem? Și pentru cine mai ales?

 

 

Anunțuri

15 gânduri despre „Operațiune de salvare

  1. Greu tare! Citind, mi-am amintit de poezia lui Spiridon Popescu, „Doamne, dacă îmi eşti prieten… ” Ciudat cum, dacă ne gândim la o alegere între un suflet drag de om drag şi alt suflet drag de animal, alegem (aşa cum e şi firesc) omul drag. Dar când ne gândim la o alegere între suflet de animal drag şi noi… ezităm puţin înainte de a răspunde. Că ne e teamă de a nu fi act de egoism. Eu cred că fiecare se alege pe el dacă poate conştientiza pericolul. Altfel, e posibil ca mulţi să reacţioneze din instinct atunci când, Doamne fereşte!, e pus în faţa pericolului. Nu ştiu… spun şi eu…
    Copiii ăştia, ce probleme dificile ne dau… 😀

    Apreciat de 1 persoană

    1. Da măi, eu stăteam bine în starea mea zen și ea vine cu dileme din astea 😉! Mi- e ciudă că nu am răspuns. Dar cum zici tu, poate când intervine instinctul nu mai gândim, o facem și gata!

      Apreciază

  2. Altruiști până la un punct cred eu. Cred că ne calculăm riscurile rapid când e vorba de un străin și acționăm inconștient atunci când e vorba de proprii copii. Sper să nu ajung niciodată într-o astfel de situație. Cât despre viziunea lor, e mult diferită de a noastră.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Dar ce te faci cand ajungi sa nu mai faci diferente? Uneori, dar doar uneori junioara imi atrage atentia alintat: mama, mai mult il iubesti pe K! Evident ca nu. Dar stii cum e cu ierarhia asta. Cei mari raporteaza atentia ta (impartita, dar ei nu vor sa vada) la cei mici. Invariabil cred ca sunt neglijati in favoarea lor. Sa stii ca nu as vrea sa fiu in situatia propusa de fata mea… Sa speram ca totul ramane doar o ipoteza…

      Apreciază

      1. Da, să ştii că la mine asta e cea mai mare dilemă. Să reuşesc să păstrez un echilibru între manifestarea iubirii către cele două fete, fără a crea impresia că o favorizez pe una în detrimentul celeilalte. Şţii cum îmi speculează fiecare gest? Oaiii… ceva de speriat. Cât despre ipoteză, da, e de preferat.

        Apreciat de 1 persoană

  3. In general ne îndoim de puterea noastră de intervenţie în favoarea cuiva.
    Dar în situaţii limită, marea majoritate aleg o cale de a salva, de a ajuta.
    Dacă ai cîine ştii că el îţi este sclav, slugă, iubit pe viaţă.Iar el nu minte si viaţa lui e mai scurtă.
    Intr-o situaţie limită, din care el singur nu poate ieşi, vei face tot ce îţi stă în putinţă pentru a-l ajuta.
    Dacă tot am intrat pe aici, nu puteam să plec fără un :Bună ziua!
    Mai ales că mi-am permis să-mi spun părerea.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Scuze… A plecat mesajul mai repede.
      Aveti dreptate, cred ca asa e, eu recunosc, ma indoiesc de puterea mea. Imi ador patrupezii din casa. Zau! Probabilitatea e ca nu as ezita dar nu as fi vrut sa declar asta in mod absolut.

      Apreciază

      1. Noi nu avem copii, dar cred că e important ca copiii să ştie că, mai ales în cazul animăluţelor din familie- căci fac parte din familie, nu?- fiecare va face tot ce îi stă în putinţă să meargă mai departe împreună.
        Nu îţi tai mîna pentru el ( cătel, pisic, pasăre) , dar n-ai putea merge mai departe cu capul sus, cu conştiinţa impăcată şi curată ştiind că l-ai lăsat acolo fără să încerci tot ce se poate pentru a-l salva.
        Si, mai ales ştiind că el, cătelul, şi-ar da viaţa să te salveze pe tine, stăpînul ( prietenul).

        In altă ordine de idei, imi place ce am găsit aici şi am să mai vin, dacă nu-i cu supărare.
        Multumesc!

        Apreciat de 1 persoană

      2. Încep cu sfârșitul. Eu mulțumesc pentru vizita! Plăcerea e de partea mea! Va primesc cu drag de cate ori găsiți refugiu aici…
        Mi-ar plăcea sa descopar ca mai multi părinți gandesc ca dumneavoastră ( sa imi spune-ți daca va pot vorbi la pertu), părerea pe care o susțineți este foarte solida sau cel putin, coincide cu a mea. Nu e relevant daca aveti sau nu copii, cred ca orice persoana are tot dreptul sa isi împărtășească experiența chiar daca nu o pot direcționa spre copiii proprii. Modul in care puneți problema e foarte pertinent. Pentru ca da, la noi in familie, suntem 5 membri, iar patrupedele sunt copiii cei mici. Ii tratez ca atare. Nu ma pot obișnui cu ideea de stăpân. Sunt dependenți de mine si atașați de toti, dar nu ii tratez ca pe niste animale. Ma angoasez cand sunt bolnavi, alerg cu ei la veterinar la orice ora, le vorbesc făra ordine si culmea, ma inteleg si comunica la un nivel inteligent, ma îngrijorez cand nu găsesc soluții sa fie confortabili cand nu sunt disponibilă, le pregătesc masa la cuptor nu ii hrănesc cu mancare procesata din comoditate. Dar nu mi-am pus niciodată problema ridicată de fata mea. Cum majoritatea a constatat in comentarii, acționăm instinctiv in situații dramatice, nu se stie cum as reacționa. Mi-s dragi si cand iubești, faci gesturi necondiționate. Eu nu am vrut sa imi amăgesc copila: ca da, eu ma arunc si in foc! Dar cred ca as face tot ce depinde de mine sa ii salvez. El, câinele sigur ar face orice pentru mine. De altfel intr-un articol din vara trecută povesteam cum s-a aruncat de la etajul 1 numai ca sa fie in compania noastra… Chestia asta te face sa ai o perspectiva asupra atașamentului in general… Nu cred ca o persoana e capabilă sa iubească asa de necondiționat. Urat, cocoșat, gras, prost, un câine, te-ar iubi oricum si nu ar pune la îndoiala nimic din ce faci. Nu te judeca si nu iti reproșează. O mângâiere sau o vorba, o mancare de orice fel si un bol cu apa si e al tau pentru eternitate.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s