Publicat în Despre..., Ipostaze

…Scripta manent

il_340x270.912347962_f583Am cochetat cu scrisul de când mă știu, ei bine, nu de când aveam 4 ani, cum mi-e bunul obicei să apelez la o amintire imemoriabilă fix cu această referință, dar oricum, de mult. Am fost un copil obișnuit, nu din ăla minune ce la 3 ani recita din Eminescu, la 4 scria versuri și la 6 publica prima carte. Am vorbit greu, am stâlcit cuvintele o vreme bună, am excelat în spus prostii culese de la băieții ”răi” de pe stradă, refuzam cu obstinație să spun poezii la comandă și dacă o făceam sub presiune, mă opream la ”cățeluș cu părul creț”, so nimic de laudă. De limbuție am început să sufăr după 4 ani și se zice că la 6 m-am liniștit, după ce m-am căpătuit cu o timiditate excesivă ce nu m-a părăsit nici până în ziua de azi. De atunci logoreea a devenit inaccesibilă, iar vorbitul în public o corvoadă.
Pe la 11 ani, inspirată de talentul soră-mii, am scris și eu prima poezie. Prima și ultima, să fie clar! Nu e greu să mi-o amintesc, cea mai clișeică ipostază poetică, ceva de genul: „Ne plimbam mână în mână/Sub coroane aplecate/Pe aleea cea străbună…” Never mind!

De abia în anii de liceu am redobândit o oarecare elasticitate și plasticitate a cuvintelor datorită alegerilor ce le-am făcut în acele timpuri. Perioada formării mele de mai târziu. Am început să notez impresii, să dezvolt idei legate de o filosofie, să emit păreri despre anumite scrieri, să susțin sau să contrazic un curent… Și să citesc. Mult. Acum m-am lenevit…

În ultimul an de liceu începuseră pregătirile activ pentru facultate. Toți colegii aveau o idee concretă ce și cum, direcția în care o luau, eu eram complet în derivă. Acumulasem ceva încredere în forțele mele așa ca luase contur ideea că o carieră artistică m-ar definitiva ca om și ar contribui la depășirea firii mele timide. Era pasul ce, credeam eu, mă va scoate din umbră, din anonimitatea în care mă complăceam. Drept urmare, la înrebarea dirigintei ce planuri aveam și cum mă poate ajuta cu pregătirile, am raspuns dintr-o dată și pentru prima oară în viață, cu convingere: „Eu dau la teatru!”. Avusesem ocazia să coregrafiez și să prezint un spectacol pe o scenă undeva pe la 17 ani. Mă simțisem atât de-n pielea mea, încât devenise un vis. Eram eliberată de corvoada vorbirii în public.

-Nici să n-aud! a venit replica ei ca o cărămidă în capul meu. Nu e pentru tine!

Nu mai are sens să dau curs discuției noastre în tête à tête. Nu avea deloc o părere bună despre facultatea de Teatru și Film. Acasă la fel, nici ei nu vroiau să audă. Am început să cred că or ști ei ceva, însă asta nu mă ajuta în rezolvarea dilemei: „Cum rămâne cu mine?!  Eu ce fac acum?”

Ca să nu o mai lungesc, varianta scurtă este că, prin eliminare și oarecum impromptu, m-am orientat spre ceva ce s-ar conecta cu mine și eu cu ea 100%. Și am ales, de data asta nu am mai fost întâmpinată cu proteste. Alegerea s-a dovedit fructuoasă, iar cuvintele scrise mi-au devenit iar prietene bune. Aveam așa un cult al lor și le așterneam pe hârtie numai dacă se arătau demne.

Sunt unii oameni ce își cultivă scrisul de-a lungul vieții, ajungând mai apoi la performanțe maxime care impresionează, dau emoție unor generații întregi ce vin în contact cu scrierile lor și ce să mai spun, sunt mind-blowing!. Pentru asta trăiesc, cu asta se hrănesc. Sunt alții care deși au vocație, în viața lor nu au știut cu ce se mănâncă arta scrierii dar totodată reușesc cumva să te surprindă. Cei neșlefuiți, dar cu talent răzbat și ei în lumea asta mare. Probabil ca dacă timpul ar fi de partea lor, ar străluci mai târziu. Mai sunt și dintr-aceia care au încredere oarbă în orice întreprind ei si care performează într-o lume nefamiliară lor doar pentru că efectiv prind la public și știu să devină vizibili (prin scris și nu numai). Nu comunică mare lucru dar totuși au abilitatea rară să ajungă la om. E și asta o artă. Pe cei din urmă îi admir cel mai tare, pentru tenacitatea lor primară.

Acum, în locul ăsta unde am ajuns, rău nu mă simt. Am mai multă disponibilitate, am timp, (da, în ritmul alert ce ne definește viața de zi cu zi multora dintre noi, îmi permit totuși să admit că timpul e de partea mea), mă pot juca cu pasiunile vechi. Pentru că o perioadă le-am pus între paranteze (life happens nu?!) și m-am orientat spre alte lucruri cărora le-am acordat mai multă importanță. Constat totodată că te poți pierde cu ușurință în lumea asta mare, vorba cântecului: „I’m a big big girl, in a big big world…”. E o lume avidă de senzațional, o lume acaparatoare, o lume vibrantă, o lume indiferentă dacă nu oferi ce-i place, o lume dură, o lume ce poate uita repede de tine, o lume ermetică și inaccesibilă uneori.

Din joacă, am ajuns să devin puțin mai serioasă, nu așa se întâmplă de cele mai multe ori?! Nevoia de a scrie s-a accelerat, de parcă toți porii mi s-au trezit la viață. Pentru că nu aș fi ajuns aici unde mă aflu fără câteva persoane (una în special) ce m-au stimulat, m-au susținut pe acest drum nu anevoios, dar presărat cu ezitări, sau la care am reușit să ajung prin rândurile mele, deși acestea din urmă sunt în număr limitat (deocamdată! sic!) le sunt etern îndatorată și recunoscătoare. Sunt ceea ce sunt pentru că acesti oameni (unul mai ales) sunt parte integrantă din mine… Așa că: „Mulțumesc!”

Anunțuri

7 gânduri despre „…Scripta manent

  1. Aş fi vrut să nu se mai termine textul ăsta. M-am regăsit cu totul în prima parte. Cu totul. Da, eu sunt. Cu reuşitele, nu ştiu… . Cert e că n-aş fi crezut în veci că eu aş putea vreodată lucra în domeniul în care lucrez. Că nu se împacă bine cu timiditatea. Şi în liceu, cel puţin, eram definiţia timiditătţii. Deh, viaţa….

    Apreciază

    1. Multumesc, Potecuta! Inseamna ca te-ai depasit pe tine insati daca profesezi intr-un domeniu in care ti-ai putut invinge timiditatea. Eu inteleg prea bine ce spui… Chiar ca, viata…

      Apreciază

    1. Am momente rare cand reusesc sa o domin. Acelea cand cred in ce fac. In rest, trec anonim prin viata de teama de a nu fi observata. Stiu, o contradictie… Important e sa facem lucrurile cu drag, sa le dam sens. Atunci nu sunt apasatoare…

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s