Publicat în Verba volant...

Zice la revista…

maxresdefaultAsezata cuminte la masa de pranz absolut obisnuita. In timp ce ma chinuaim sa mestec cu atentie sa nu ma inec cumva cu vreun os (o obsesie de-a mea) de peste ramas de aseara (ca doar nu o sa gatesc in mijocul zilei doar pentru mine!), ce mi-am zis eu: ce ar fi sa sparg putin monotonia si sa deschid feisbucul cat mananc, sa vad si eu ce mai spune lumea… Deschid news feed-ul meu, fac un scroll rapid, doar doar mi-o atrage ceva atentia si mai sa cad de pe scaun. Ca sa va introduc in atmosfera, ar trebui sa va povestesc acum fuguta despre spaimele mele din copilarie, induse si de copiii mari de pe strada ce ma speriau cu relatari din cele mai elucubrante. Una din ele (frici) e aceea de sobolani. Doamne, uracioase creaturi! Trec repede peste frumusetea din Pașcani ce a rapit sufletele si mintile italienilor si imi cad ochii mai jos pe ditamai imaginea cu rozatoarea in cauza strabatand conductele ce erau conectate la un scaun de toaleta. What?! Stati, stati, ca poate nu va pare nimic iesit din comun, dar eram pe pagina lui National Geographic, revista pe care o citesc cu devotiune inca din adolescenta, cum tata colectiona fiecare exemplar ce ii cadea in mana. Acum in era tehnologica o urmaresc ca tot omul pe fb dar asta nu e important.

Asa respect cumulasem pentru ea ca i-am vizitat sediul la Washington si expozitia la Berlin, in urma lucrurilor interesante descoperite in paginile ei lucioase.

No, sa revin, am citit pe zidul meu articole care de care mai inspaimantatoare sau ilare, de la 3 produse miraculoase care vindeca cancerul, la 5 alimente de baza care te intineresc, pana la 10 reguli cum sa iti tii barbatul in frau, copilul sub ocrotire si soacra sub control. Dar nu pe National Geographic! Imi zic pana sa ma dezmeticesc: mai, o fi iar un articol postat asa ca sa ma ingrozesc sau sa ma amuz eu…Dau sa il ignor si vad sigla revistei. Nuuu! imi spun incredula. Nu si ei!! Ei bine, da! Citind primele randuri, aflu ca sobolanul are coastele prinse de sira spinarii acest fapt dandu-i posibilitatea sa se strecoare prin cele mai inguste locuri inimaginabile. Sfasiata intre dorinta de a il denigra pe bietul National si aceea de a ii fi recunoscatoare pentru informatie, las naibii pestele sa se bucure in continuare de oasele ce mi se puteau infige in gat si fug prin casa repejor sa trantesc capacele cu siguranta date de perete de azi dimineata. Cine mai apucase sa remarce ca ultimul rand suna si mai amenintator: It gets worst from there!

Diseara, sedinta generala. Daca pana acum nu m-au crezut ca e mai safe sa lasi capacul fie ea noapte sau zi, acum am patalama la mana, cine sunt ei sa contrazica National Geographic?! Pana una alta, imi ramane sa sper ca mirosul de pisica dospita la mine in casa tine departe astfel de creaturi si concluzia mea finala e ca e si feisbucul bun la ceva, nu il mai pun la indoiala!

 

Anunțuri

12 gânduri despre „Zice la revista…

  1. Hai, măăăăi. Acum voi avea o nouă obsesie. Nu-i destul că asta e perioada în care nişte chestii-gândaci mari şi negri urcă pe ţevi şi mai aterizează-n baie în drumul lor spre alţi vecini şi nu mor nici cu satârul, acum mai am şi asta pe cap 😦

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ha! Nu gandaci! Nuuu! Toate obsesiile mele adunate la un loc… Bine zicea consortul ca imi va construi un clopot de sticla sa stau si eu linistita. Da’ zi si tu fix urateniile asta care si mai supravietuiesc oricarui dezastru chiar si nenatural fie el!!

      Apreciază

      1. Cu gândacii m-am obişnuit că nu sunt decât maxim doi o dată la 3-4 zile. Şi îi gazez cu toate soluţiile din casă. Nu mi-s dragi deloc dar măcar acum am curaj să merg noaptea la baie 😀
        Dar să nu cumva să fie vreun rozător că e belea mare.

        Apreciază

    1. Ca animal de companie sa inteleg? Nu strabatand tevile prin casa?! Sora-mea avea intr-o perioada. Dar erau consemnati in casuta lor. Ma rog, daca nu evadeaza, nu ma simt amenintata 😊

      Apreciază

    1. :)) asta cu hamsterul simpatic nu am inteles-o in veci pana nu am mers o data la sora-mea si am vazut-o posesoarea a doi. Cosemnati in casuta lor. Am stat ore intregi sa-i urmaresc si sa le strecor paie (parca?!) sa fie cat mai confortabili. Dar nu ii imaginam in afara gratiilor sub nici o forma… Sobolan, ala imi mananca si cainele si pisica pe o masea :))

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s