Publicat în Călătorii, Fotografii, Ipostaze

Pe urmele lui Apollo

Întinsă pe șezlong, la umbră (musai, la 36 de grade), privesc leneș în jur. Bălăceala de pe marginea piscinei, notele luxuriante, atmosfera întreagă de vacanță, mă împresoară și azi deși trupul moleșit parcă îmi cere ceva activitate.

-Ar trebui să facem ceva! articulez eu toropită, cercetându-l pe sub borurile pălăriei. I-aș căuta privirea, dar e ascunsă bine sub lentilele întunecate ale ochelarilor de soare.

-OK, îmi răspunde plictisit, din această frântură de cuvânt deducând că tipul ăsta de vacanță nu îl prinde așa bine.

-Hai în Side mâine, mă tatonează el mai departe.

Accept cu entuziasm.

Zis și făcut. A doua zi am chemat un taxi, pregătiți pentru o nouă experiență.

Side e un sătuc mediteranean, un amestec de mare, soare, golfulețe antice, mituri și mai ales, istorie. Calm prin contrast. Turistic, absolut. Dar fermecător ochiului. Pentru mine mai ales, combinația perfectă. Într-o lume ideală, aș putea chiar alege să trăiesc acolo. Într-o lume ideală… Dar realitatea e alta. Chiar și așa, mi s-a lipit de suflet.

Crezând încă în mituri, chiar și pe timp de zi.

Pași printr-un trecut demult apus.

      

Cu coborâre până la mare.

Lângă glezna ce căuta răcoare, prinsă de stânca de sub apă…

La ceas de noapte.

  

Anunțuri

29 de gânduri despre „Pe urmele lui Apollo

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s