Publicat în Monik sau d-ale mele..., Verba volant...

Așa-i la noi

Mom_Son_Dghtr_Computer_HderDe puțin timp fiul meu și-a făcut cont pe facebook. Bine, admite că e momentul, mi-am spus eu în barbă, se apropie vertiginos de 15 ani, în plus mi-am și epuizat argumentele contra de-a lungul timpului. Una din condiții însă a fost că e musai să mă aibă în lista de prieteni, fără setări și presetări care să mă împiedice să vad cum interacționează pe acolo. Fie vorba între noi, în treacăt, am săpat mai adânc sperând să am și alți acoliți ce îl supraveghează pe junior de la distanță. Bănuiam că pe prietenele mele le va respinge din principiu, așa că, ce îmi spun eu, hai să fac o pledoarie favorabilă mie și la mătușile lui. Încerc cu prima. Zis și făcut. Insist să îi ceară copilului prietenia, ea intuind cum se vor desfășura lucrurile, „nu că nu, sigur îl stingherește și nu mi-o va da”. Reușesc într-un final să o conving. Da, sigur, nu a acceptat-o.

Îmi pierdusem speranța și credeam că pierdusem bătălia. Stăteam cuminte la locul meu, astfel trecu așa o vreme. Într-o zi frumoasă, vorbeam la telefon cu cealaltă mătușă a copilului și dintr-una în alta, fără nici un plan prestabilit, îi spun că V al meu are cont pe facebook. Nici nu am apucat să termin fraza, că ea spune: ” Stai, că îi trimit friend request”. Până să îi râd eu în telefon amuzată de cum îmi imaginam eu că se va desfășura programul, ea a și trimis. Surpriză surpriză, drăguțul de el a acceptat-o fără multe ezitări. M-am dus eu să tatonez terenul, că mă rodea de ce una da, una nu. Și îmi răspunde candid: „Mama, ce să mă fac eu cu voi așa adulte în preajma mea, să râdă colegii de mine?! Una e de vârsta ta și de abia te tolerez pe tine, cealaltă dă bine, că dacă mă întreabă cineva, pot spune fără să mint că e mătușa mea aia tânără și cool.” E drept că pe mine și soră-mea cea mică ne despart ani buni, mezina fiind realmente aproape din generația lui fi-miu, în nici un caz din a mea.

M-am abatut tare de la subiect, ce era oarecum paralel cu intrarea fiului meu în lumea mare a facebook-ului. Cum mă are în lista de prieteni, vede și ce postez eu. Deci e cam cu dus și întors. Lucru la care, recunosc, nu mă gândisem. Până când, azi în mașină, pe drumul spre casă, mă întreaba curios și oarecum indignat:” Ce e link-ul ăsta la care ai dat share zilele trecute, despre traficul de pe autostradă?!” Care link? întreb eu. Și îmi bagă telefonul în față. Am reflexe, nu-i problemă. Trag cu ochiul cât îmi permite atenția împărțită și înțeleg. L-ai deschis? întreb iar. El zice că da și de fapt deja își dăduse seama că e un articol scris de mine. L-ai și citit? îl chestionez până la capăt. „Nu. ” Răspunde el monosilabic. Intrigată: și nu ești curios? Cu un oftat lung, deschide link-ul ca să îmi facă pe plac. Începe să citească timp în care reușesc să îi surprind urma vagă de plictis de pe față și disperarea din priviri. Dădea scroll la articol, iar ochii i se tot măreau. „Ce are regele Arthur cu autostrada? Să nu zici că e despre Arthur, că nu am chef să mai citesc încă o carte despre el”. Nu-i despre el, o să vezi legătura la sfârșit, îi spun eu încurajator, doar doar citește. „Dar e și luuuung”, îi scăpă lui. Nu mai lung decât scurta ta nuvelă polițistă scrisă ieri pentru franceză, de 4 pagini. Pe care le-am citit cap coadă, apropo, am făcut și proofreading și până și punctele și virgulele le-am conștientizat, plusez eu. ” Bine mamă, dar tu scrii lucruri despre tine, nuvela mea era chiar interesantă, cu o intrigă!” Vorbe însoțite de cel mai simpatic zâmbet ce l-am primit în ultimii ani de la el, că s-a făcut tare zgârcit. Soră-sa, devenind atentă la discuția noastră, a articulat suav din spate:”Nu îmi place ce ai scris sigur, deduc că vorbești despre mine!” De când abia învățase să rostească primele cuvinte, avea o grija în momentele în care ma auzea stând la povești la telefon cu mama mea, curioasa de ce au mai facut nepoții. Intervenea promt de fiecare dată: „Nu mai vorbi despre mine!!!” Si așa a rămas! Sper să nu o îndemne curiozitatea să vadă ce am mai scris pe blog, că sigur se bosumflă.

Ați crede că am fost dezamagită. Aș, nu! Întotdeauna am apreciat ironia constructivă și simțul umorului. Nici unul din ei nu duce lipsă de oricare din ele. De multe ori am un schimb atât de savuros cu copiii, așa ca între prieteni, încât asta face cât o sută de false încurajări. Și mi-s și mai dragi!

Anunțuri

16 gânduri despre „Așa-i la noi

    1. Sa îndrăznesc?! Asa tata, asa fiu 😉, cumva? Eu l-as lua ca pe un compliment. Ce sa ma fac cu junioara, care de unde se făcea medic, acum va fi scriitoare si fotograf ( sa mai zic de unde i se trage?!). Si ca sa ne demonstreze ca e serioasă, s-a apucat minuțios de scris o carte, s-a înscris la un curs de fotografie si a dat comanda si la un aparat foto semi-profesional. Asa ca, Huston, we have a problem 😊

      Apreciat de 1 persoană

      1. Si mi-a fugit tastatura înainte sa termin de scris…
        Vroiam sa zic ca daca ii las sa citească si comentariile, sigur va găsi nod in papura si va spune sa imi găsesc alte preocupări… Nu ma risc

        Apreciază

      2. Update de ultim minut. Tocmai am încărcat articolul pe fb. Aștept reacțiile si admonestarea de rigoare… Cred ca se felicită in gand ca scriu in romană si nu in franceza, sa înțeleagă toti prietenii cum bate câmpii mama lui 🙂

        Apreciază

  1. Draga mea, io te înțeleg perfect. Buburuza mare are Fb de la 9 ani, îl folosește cu adevărat de vreo 2 ani. Suntem prietene de la început. Am stabilit niște reguli și nu ne invadăm reciproc spațiul virtual. Diferența e că eu chiar o urmăresc așa, inclusiv discuțiile pe chat, dar niciodată nu m-a dezamăgit. Cât despre blog, citește tot ce scriu. Se amuză copios, mai ales când e vorba de ea. Acum o mai „ameninț” nonșalant: Dacă nu ești cuminte sau mă superi, te dau la blog! :)))

    Apreciat de 1 persoană

    1. Chiar si cei mai buni au scapari 🙂 . Mea culpa, nu stiu cum nu am vazut comentariul tau. Incerc si eu sa nu invadez, ma abtin sa ii dau like-uri si in nici un caz nu comentez… Dar in rest, sunt acolo cu un ochi…
      Draga de ea, e deliciul nostru cand o dai la blog 😉

      Apreciat de 1 persoană

  2. :)) e super ca ai reusit sa il tii atat departe de fb. Cred ca orice copil, daca are ceva de ascuns nu are nevoie de facebook sau altceva pentru asta. Gaseste el variante. Mi-a placut postarea 🙂

    Apreciază

    1. Am copii intelegatori. Si lumea asta mare si acaparanta a fb-ului mi se pare prematura inainte de 15 ani.
      Stiu ca pot gasi alternative sa faca lucruri pe ascuns. De aceea vorbim f mult cu ei. Sa stie la ce sa se astepte daca se pun in situatii ce ii depasesc.
      Multumesc! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s