Publicat în Verba volant...

[…]

image

Am vrut să scriu, de câteva zile mă îndemn. Despre o stare de a mea, despre o emoție, despre un dor. M-am oprit. La ce bun? Sunt momente ca acestea când mă simt măruntă, mică, nesemnificativă în comparație cu ecourile din lumea în care trăim. Cum mă pot compara cu o tragedie? Un Airbus se prăbușește in Sinaï, nici un supraviețuitor. Un incendiu năpăstuiește și distruge viețile unor persoane ce petreceau într-un club din București. Tragedii reale. Nu închipuite. E greu atunci să redau orice simt, fie ea bucurie sau tristețe. E nedrept parcă. Și nepotrivit. Mă țin de obicei departe de știri, vești proaste, drame. Ca un fel de autoconservare, sau cum vreți să îi spuneți. Uneori ajung la mine. Ca acum. Neputința celor în suferință îmi anulează orice elan aș fi avut de a relata povestea unei clipe de a mea. Unei clipe de răgaz, de bucurie simplă, de liniște. Acum, sub soarele călduț al unui început noiembrie prietenos, renunț. O voi face mai târziu. Când universul îmi va arăta blândețea în toată măreția lui. Poate mâine, sau peste o săptămână, cine stie, va zâmbi cu generozitate măcar într-un colț de lume. Știu, lucrurile acestea devastatoare se dau uitării până la urmă, pentru noi cei neafectați. Aș vrea să spun că sunt deasupra tuturor și că la mine e altfel, dar nu sunt. Mai devreme sau mai târziu, ne întoarcem fiecare la grijile noastre. Azi însă le dau deoparte. Le pot pune între paranteze.

Anunțuri

7 gânduri despre „[…]

  1. Frumos si plin de emotie, Nu pot sa spun decit ca timpul este si ramine cea mai mare enigma a lumii, puterea lui magica ne ajuta sa mai taiem o zi din calendar si poate din noi insine, daca ma poate intelege cineva (….)

    Sent from my iPhone

    >

    Apreciat de 2 persoane

  2. Cumtremurător, delicat și duios în același timp. Textul pătrunde la o adâncime unde nu putem merge oricând, ci numai când suntem pregătiți. Nu știu sigur dacă eram apt, dar în mod cert am simițit că am pe cineva alături și asta m-a făcut să continui, drumul e anevoios până la poalele sufletului. Mulțumesc pentru că m-ai însoțit până acolo. O zi frumoasă și pe curând!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s