Publicat în De-ale Karamelului, Verba volant...

Cine așteaptă weekendu’?!

Cute tabby kitten, Stanley, 9 weeks old, with Bichon Frise, Poppy
image source: google images (pets world.in)

Hello everybody! Vine weekendu’! Voi ce planuri aveți? Io sunt cam îngrijorat, săptămâna trecută spre sfârșit, s-au găsit ai mei să mă ducă în vizită. Cică e frumos să socializezi și să întreții relații de prietenie. Pașnice. Aș de unde! Am fost întâmpinat încă de la ușă cu proteste și răbufniri furioase, că m-am ascuns repede după fusta lu’ Maman. Vorba vine, nu știu cum, dar ea nu poartă așa ca tot bișonu’ haina cea de toate zilele, ci își trage pe ea tot felul de culori și modele care de care mai fistichii. Atunci nici nu avea fustă, era cu niște nădragi albaștri după care nici nu aveam cum mă ascunde. Am cerut insistent în brațe, repejor până nu mă înhață gazda neprietenoasă. Vag figura lor îmi spunea ceva, dar nu eram sigur de unde să îi iau. Între timp am apucat să văd că Mamanu’ lui îmi arunca priviri calde și primitoare, dar amicu’ de jos mai abitir se muștruluia la mine când a simțit-o în  dispoziție de oaspeți. Ați observat și voi, nu, că oamenii mari sunt foarte inteligenți, așa că nu le-a trebuit mult să înțeleagă că ne-ar prinde bine un teren neutru, unde să ne regăsim ca atunci când eram mici și socializam mai mult, până să îi apuce pe ai mei mutatu’ în casă nouă. Am prins curaj și am sărit din brațe pe iarba însorită și să vă spun drept, care mă îmbia la niște nevoi foarte personale. Ozzie, că așa îl cheamă pe prietenul meu de abia regăsit, deveni dintr-o dată curios și vesel, era cât pe ce să îmi  treacă. Noroc că m-am putut concentra, cât să îl pot ignora câteva momente, altfel, îmi tremurau lăbuțele de nerăbdare să îi dau și eu atenție. După aceste clipe de privacy, am avut parte și de niște emoții suplimentare. De nu știu unde apăru un tovarăș de cartier foarte sprinten, iar cum Ozzie avu inspirația fericită să se ia după el, fuga și eu. Nu prea știam de ce fug, dar ce bine era să alerg. M-a strigat Maman intrigată de câteva ori și mi s-a făcut milă de ea, așa că am rămas în urmă. Dar zău dacă nu îmi venea să fug și mai departe. Bun așa, și-au zis ele când și-au recuperat odraslele din dotare, acum hai în casă. Avusesem timp să discut 2 vorbe și cu gazda mea patrupedă și îmi mărturisise că mă cam uitase, în plus, șade  bine băieților ca noi să ne arătăm așa mușchii puțin. Acum, nu mai putea de bucurie că ne-am reîntâlnitt. L-am înțeles, doar mi-a explicat Maman de multe ori ce elegant e să asculți cu atenție și înțelegere ce are de spus și celălalt. Dar sincer vă spun, încă mi-era frică să nu se repeadă la mine. Dacă se răzgândea?! Dacă nu îi mai păsa de bunele maniere dintr-o dată?!

Uau, ce făină e casa lui G.! Și câte mirosuri noi! Are o canapea demențială, știți cât iubesc canapelele, ei bine, asta era așa confortabilă și mare, deja am pus ochii pe un loc de cum am intrat. Mă tot ntrebam cât stăm în vizită, ca să am timp și eu de un pic de răsfăț. Acu, aveam niscai idei, că atunci când am plecat de acasă, Maman prevăzătoare, a luat și coșul meu și mancarică, lasă, lasă, că observ eu, chiar dacă ei cred că se ocupă cu lucruri de oameni mari. Simțeam eu cum coceau ei ceva. În ultimele zile mă tot menționau în discuții și mă priveau neliniștiti. Vă imaginați că fiind așa absorbit de noile descoperiri de la G. din apartament, nici nu am văzut când a ieșit Maman din casă. Am tras nădejde că e dupa vreo ușă, dar oricât inspiram, doar doar să îi simt mirosul, nu prea simțeam să mai fie pe undeva. Resemnat, m-am dus cuminte pe canapea, poate îi plăcuse și ei ca și mie și revine curând să o împărțim… Ozzie avea chef de joacă, dar mie nu prea îmi venea. Mai bine să o aștept liniștit. Acum nu mă mai lungesc cu poveștile, că dacă vreți să știți ce am facut weekendul trecut, a povestit tare frumos G. aici: https://gabylabelgique.wordpress.com/2015/09/25/ozzie-si-karamel-petrec-weekendul-impreuna/

Eu doar vă mai spun că de câte ori pleacă Maman, mă întreb cu toată ființa mea dacă are de gând să se întoarcă sau mă  părăsește de tot. Așa că da, am emoții teribile acum că iar vine alt sfârșit de săptămână. Ea s-a întors în cele din urmă. Oricât mă  asigură că nu mă lasă de tot, eu nu o cred, vreau cu ea și pace. Doamne ce fericit am fost! Ea susura încântată de entuziasmul meu debordant, dar nu aveam timp să ascult ce spune, eram prea grăbit să îi sar până la urechi să o pup puțin. Mă cam încurca Ozzie, care nu știam că o iubește și el pe Maman. Era competiție acum, care sare mai bine și mai aproape de ea. L-am împins un pic, am trișat știu, dar ce dor îmi fusese. Am certat-o și i-am povestit iar fără suflare cât mi-a lipsit.

Pfiu! Acasă iar. Mi-au spus din masina că sunt frânți cu toții, dar oricum nu îmi păsa, eram împreună! Sigur nu-și schimbaseră ei obiceiurile peste noapte și mă lăsau să dorm în continuare în dormitorul parinților, în coșul meu lângă patul lor gigantic. Acu’ cel mai mic din familie trebuie să beneficieze și el de tratament preferențial, că frății mei nu par oricum la fel de disperați să primească atenția ăstor mari.

Ați crede că s-a terminat, nu? Ei bine, nu! Început nou de săptămână, soarele sus pe cer, iarba verde în curte, aceeași rutină din zi și seara ce va să vină. Seara vine, cu Maman și sora-mea înarmate în fix geanta mea de trasport!? cu chestia aia de îi zic ei „pisica” iar eu cum aud nu rezist și o zbughesc ca din pușcă. Acum chestia e aici în casă, în fața ochilor mei, adusă ca eu ce?! Credeam că le era lene să tot zică „pisica” și au adus mostra cu ele, așa că am luat-o ca pe o invitație să mă reped cât pot de abrupt la ea. Ai zice că fuge, nu? Ei bine, asta nu a fugit, dar mi-a dat o labă printre gratii, de m-am speriat de moare. Mi-am scuipat în sân și m-am dus la Maman să mă vait. Ea credeți că m-a consolat? Aș, m-a tras deoparte să îmi explice una alta, dar nu aveam stare să o stau pe loc și să ascult, eram prea intrigat de bestia mică și zburlită care mai avea și tupeul să scoată niște zgomote bizare la mine. De atunci, stau cu ochii pe Maman ca pe butelie. Nu știu ce se întâmplă, dar mă enervează la culme piticania asta ce nu se dă dusă. Iar Maman e cam acaparată, așa că, de câte ori se retrage într-o cameră cu ea, eu aleg voit să mă lamentez, să fac scandal și să zgârii la ușă. Mor să știu ce face ea acolo. O aud cum îi vorbește blând, cum obișnuia să vorbească mai ales cu mine. Nu zic, încă mă smotocește și îmi arunca uneori mingea, dar tare mi-e că mă va uita complet. Și cum ramane cu alergătura după „pisica”?! Că în curte reușeam să le izgonesc pe toate venite din vecini. Ţipă Maman tot timpul după mine, dar nici gând să mă opresc. Acum parcă mă ține în frâu. Mă tot ia cu vorba bună și „dânsa”, pisicită și cu un aer de zeiță prețioasă se plimbă răzgâiată prin casă. Iar eu fac pe bișonu’ frumos pe canapea. Ah, ce aș fugări-o dacă nu s-ar supăra Maman! Până atunci o să fiu foarte ocupat să îi fur bestiei din mancare, habar nu am de ce tot ei îi dau numai bunătățuri, să  îi beau din apă, mda, are același gust ca a mea și să elaborez un plan glorios de cum să mă cocoț și eu pe pervazul ăla unde s-a instalat mâța fioroasă. Îi vin eu de hac cumva! Numai să nu mă spuneți lu’ Maman.

Acum înțelegeți de ce nu sunt nerăbdător să vină iar weekendul? Nu mai vreau surprize, am destule pe cap!

Anunțuri

3 gânduri despre „Cine așteaptă weekendu’?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s