Publicat în Monik sau d-ale mele..., Verba volant...

Oamenii chiar se schimbă?

Work-Progress-808709Și dacă se schimbă, o fac în direcția în care ne așteptăm?

Nu sincer, oamenii chiar se schimbă sau exclusiv mărcile lăsate de viața care trece prin/peste ei ni arată sub alți ochi? Ca impresia ce ne-o lasă privirea lumii printr-o sticlă colorată să zicem. Nu deformată, dar altfel…

Aud adeseori „cum l-ai luat, așa îl ai…”, sau „cum îl obișnuiești, așa rămâne…”, dar la fel de mult aud și reflexia: „omul se mai și schimbă, cu anii devine altceva”. Cum este de fapt? Bănuiesc că fiecare face afirmații după experiența personală acumulată, sau propagă doar niște idei auzite la alții, fără să le cunoască sensul uneori. Înclin să cred că evolutiv, e în firea lucrurilor să ne schimbăm, să  adăugăm cărămizi noi peste temelia noastră odată și ea în fază incipientă. Eu vizualizez individul ca pe un zid ce tot crește și se transformă, nu neapărat înălțându-se, ci pur si simplu ca o înșiruire în orice direcție de cărămizi.

Creștem, ne înălțăm, devenim altceva și de multe ori nu pentru că lucrăm conștient la asta, ci doar din tendința de a ne depăși pe noi înșine. Alteori doar pentru a crește în ochii celuilalt, pentru a îi lăsa impresia pe care el o caută în noi, la care celălalt aspiră când vrea sa ne vadă. Și iată-ne dintr-o dată altfel decât eram înainte, încântați de oglindirea noastră în ochii lui.

Nu, nu cred deloc în imuabilitatea ființei! Mă enervează fixitatea în general, orice lucru poate fi schimbat, permanența mă sperie și fug cât pot când simt că mă urmează. Cum aș putea crede că omul, cea mai prețioasă, fascinantă și complexă creatură, ar fi o platitudine… Că nu văd ce altceva ar fi dacă ar rămâne neschimbat, după credința unora. Și nu numai experiența contribuie la evoluția lui, știți faptul acela că odată cu vârsta devenim mai înțelepți. Nu. Nu are legatură cu asta. Îi trebuie puțină motivație doar și poți avea ocazia să asiști la transformare.

Este posibil să nu mai fim ce am fost ieri? Să privim peste umăr în urmă și să rămânem noi înșine surprinși de schimbare? Nu zic deloc că schimbarea este constructivă  întotdeauna. De multe ori, și mai ales când prima frază a acestui text își face simțită prezența, ceva ne înrăiește, ne urâțește, ne macină și ne pierde undeva pe drum. Atunci e mult mai vizibil. Expunerea noastră la viață ne asprește… Sunt dureri ce ne înnobilează și dureri ce ne îngenunchează. Depinde. De fiecare din noi. E o lecție și dacă reușești sa o înveți, ești deasupra lucrurilor.

Îmi place să cred că eu îmi învăț lecția de cele mai multe ori, totodată recunosc, sunt lucruri la care încă nu am găsit sensul, ce mă țin în loc oarecum, nu reușesc defel să le iau ca pe o lecție. Atunci mă blochez, stagnez si acestea sunt momentele mele când schimbarea nu își face simțită prezența. Când ramân ancorată în realitatea mea plată și nu îmi place deloc de mine. Acum și numai acum intervine conștiința care mă zguduie, mă răstoarnă,  mă trezește.

Conștiința mea, conștiința celorlalți, nu știu… Ați avut norocul vreodată să aveți pe cineva lângă voi a cărui conștiință v-a scos din lâncezeală? Eu da. Și pentru ei m-am schimbat. Am devenit, m-am transformat.

Aș vrea să cred că nu mai sunt cea de acum 15 ani cel puțin, aș vrea să cred că am pus multe cărămizi la temelia mea si că indiferent unde mă voi găsi, indiferent de ce aș trăi, voi continua să mai adaug câte una întru definitivarea mea.

Sursa foto: google

Anunțuri

7 gânduri despre „Oamenii chiar se schimbă?

  1. Bineînțeles că nu mai ești, toți evoluăm într-un fel sau altul, dar de schimbat, în esență, eu nu cred. Nu cred că oamenii se pot schimba. Pot acționa de dragul altor persoane dar voluntar, nu o pot face. Eu așa cred. Deși mi-ar place să schimb câțiva. :)))

    Apreciază

    1. Acum știu că nu mai sunt 😉. Doar au trecut anii și peste mine… Dar, am lucrat , voluntar sau nu, să mă depășesc pt că poate nu îmi plăcea ceea ce eram, cum eram. In ochii mei sau ai altora. Cât despre a-i schimba pe alții, de ce nu, avem puterea asta la îndemână. Eu cred, dacă știi să ajungi la el/ea. Da, sunt unii pe care nimic nu-i schimbă, că asta înseamnă variație, dar poate și pt că nimeni nu își va bate capul să o facă… Sau pur și simplu pt că nu vor ei. Dar nu e general valabil pt toți.

      Apreciat de 1 persoană

  2. Într-un anume fel, omul rămâne neschimbat. Aceeași Mărie cu altă pălărie. Și copacul crește, dar e același copac. O adevărată schimbare (din temelii)echivalează cu o renaștere; nu e nimic mai greu decât asta.

    Apreciază

    1. Adică vreți să spuneți că ceea ce devenim mai târziu, este latent undeva înlăuntrul nostru, face parte din ființa noastră și că nu are loc nici o transformare? Decât dacă am renaște. Ceea ce e cvazi imposibil. Pe mine constatarea aceasta mă întristează puțin. Încă mai cred că suntem capabili de mai mult….

      Apreciază

      1. În culturile vechi oamenii treceau prin ritualuri de inițiere: ”moarte” și ”renaștere”. Omul modern nu mai trece prin nicio inițiere; practic rămâne o larvă care nu va deveni niciodată fluture. Până și convertirile religioase au ajuns ceva superficial.
        Chiar și așa, omul rămâne infinit. Nu orice ”static” poate fi cuprins.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s