Publicat în Verba volant...

Stăruința unui gând

Fragment

Journal-writing-ideas
<Cineva ii spusese odată niște vorbe la care nu avusese prea mult timp sa reflecteze la acea vreme: „Numai proștii au certitudini, oamenii inteligenți au îndoieli…” si isi dădu seama cât adevăr răzbate din spatele acestor cuvinte. Zambi in sinea ei neîncrezătoare: „In acest sens, cum eu pun mai totul la îndoială, ar trebui sa fiu sclipitoare…”

Totodată, iată ca a reușit sa se dezbare de cea mai copleșitoare din îndoieli, aceea care ii marca pașii in viață si ii sădise sentimentul acut ca existența ei este inutilă.
Cum s-a scuturat de indoielnicul gând, este o poveste lungă si alambicată atât pentru ea, cât si pentru cititori si toți cei din jur. Va veni un moment cand vom acorda atenție deosebită acestui moment, definitoriu pentru ea, însă nu chiar acum.

Iat-o acum aplecată asupra carnetului ei cu coperți din piele gălbuie pe care atât il îndrăgește, scrutând din când in când orizontul in căutarea cuvintelor potrivite si dându-si răzleț la o parte o șuvița rebelă de păr. Iși notează cu frenezie ideile, fără sa le cenzureze, de teama sa nu se abată de la concentrarea care pusese stăpânire pe ea chiar in aceste clipe. „Lasă, văd eu mai târziu dacă sunt coerentă, măcar sa nu treacă ora asta așa de repede.”, iși spuse fugar, când se ivise ezitarea ca are sau nu vreun sens ceea ce scrie.

Avusese un interval scurt de timp de o rară precizie, o claritate aproape sticloasă – rar întâlnite la ea, daca o cunoști, înțelegi – când a luat decizia de a așterne pe hartie primele rânduri din nuvela ce atâta vreme au sperat alții sa o scrie. Da, ceilalți, nu ea, niciodată nu s-a văzut in impostaza de sciitoare, nicicând nu a avut pretenția ca ar avea ceva de spus, ce alții ar fi fost dispuși sa asculte, sa fie capabilă sa transmită ceva: o idee, o emotie, un gând…

Cel mai mult se temea ca ii va lipsi temperamentul, cum si când oare il va stimula, dacă prenzentul in care este ancorată o acaparează într-atât încât nu se poate opri sa isi asculte propriile mesaje din gândurile ei? Cum altfel, daca are tot felul de distrageri care de care mai lumești, nimic înălțător, asa cum isi imagina ea ca ar trebui sa trăiască un scriitor, in sfere inalte. In acest mod simplu se sabotează ea de câte ori are ocazia, punându-i ca sa zic așa bețe in roate singură si tăindu-și elanul de orice natură, neconsiderându-se demnă de ceva, orice. Indoiala, bate-o vina!

„- Orice brambureală a minții merită spusă?! Chiar crezi ca in epoca in care trăim, in fuga continuă in care ne găsim, in această agitație zilnică, are cineva timp sa se oprească câteva secunde bune pentru a ma asculta pe mine, pentru a citi ce am eu de spus?! Chiar crezi asta?!!”, intrebă ea oarecum surprinsă de sugestia d-lui M. care o privește mereu cu aceeași încântare si surpriză in suflet, de câte ori ii cade privirea pe ea – si asta de mai multe ori in zi. Si mai ales o ascultă, da, o ascultă așa cum numai el știe, cu stăruință si placere, critic totodată, lipsit de subiectivitate. Spre indignarea ei, care nu reușește nicicum sa se vadă prin ochii lui…”- Da!”, ii raspunde el simplu, lipsit de emfază, cu acea naturalețe specifică oamenilor care debordează de încredere fără a fi însă  in totalitate aroganți. Daca o intrebi, ar admite suprimându-și un zâmbet, ca ea totuși tocmai acea ultimă urmă de aroganță firească ce persistă in aer doar pentru cei ce râvnesc la acea stare, a atras-o dintotdeauna. Aroganța celor care stiu ce vor. La acest lucru râvnește si ea, sa știe măcar o dată – atât, traire singulară – ce vrea.

Daca ne aplecăm peste umarul ei in această oră dedicată ei însăși, ea si jurnalul ei cu coperți din piele –  aici cred ca s-ar opri o clipă cât sa protesteze cu fermitate si oarece iritare ca nu este un jurnal, dar in lipsa altui cuvânt, lăsăm așa cum am dat-o si sperăm sa nu observe  – am urmari un început de poveste cumva surprinzător pentru cititorul obișnuit care așteaptă fără prea multă rabdare sa fie introdus in relatare, lipsit de efort. Avem timp suficient chiar sa o privim pe îndelete, relaxată in atmosfera caldă la propriu din încăperea unde se găsește piscina pe marginea căreia scrie acum, așteptând fără grabă sa termine ei de înotat. A uitat de minute întregi unde se află, cu caștile de la ipod in urechi, ascultând ceva ce nouă încă nu ne este făcut cunoscut. Melodii dragi ei, cu siguranță. Ii poți vedea in privirea oarecum transpunsă ca asociază ce ascultă cu ce simte si mai apoi cu ce așterne pe paginile mici si liniate. […]>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s