Publicat în Monik sau d-ale mele..., Verba volant...

Feminitate versus feminism

flowing-romantic-and-feminine-wedding-gowns-by-leila-hafzi-1Nu este nevoie sa revin cu detalii suplimentare asupra lucrurilor care s-au vorbit pana acum, toți știm prea bine despre ce este vorba si lupta asidua din ultimii zeci de ani dusă de femei – aceea de a cuceri lumea invincibilă de altfel a bărbaților – ne este familiara tuturor. Nu ma opresc sa scriu acum despre istoria miscarii feministe ca atare, despre teoria cumulata in 2 volume minuțios scrise de către Simone de Beauvoir la începutul secolului trecut – „Le Deuxième Sexe”- scriitoarea existentialista care la epoca respectiva avea dreptate sa invoce o trezire la realitate si o felicit pentru ideile revolutionare ce ne-au adus pe alta treapta evolutiva, eu vreau sa vorbesc acum doar despre feminismul contemporan. De proporțiile la care s-a ajuns. Ce ne motivează pe noi? Si unde ne va aduce aceasta motivatie?
Am încercat o perioada lunga sa ma aliniez cu restul lumii, din solidaritate poate sau dintr-o alta idee gresita, nu îmi amintesc exact. Pana când am realizat ca eu port o lupta ce nu ma reprezintă. Am stat o secunda si m-am întrebat dubitativ daca, in afara de stereotipurile cu care am fost asediate vreme îndelungata si de care vreau sa ma scutur cu toată forța mea (aici as duce o lupta pana la epuizare, cum sunt pătimașa, daca as fi confruntata cu ele, dar asta este alta discuție, oricum, in general, nu apreciez stereotipurile, ce sa mai zic când ma afectează personal), o fac din convingere sau pentru a fi in ton cu restul lumii?
Daca ma dezbar de toate prejudecățile, de toate teoriile asimilate involuntar pe parcursul vieții de pana acum, daca deschid ochii mari si privesc in jur ca si cum vad lumea pentru prima oara cu adevărat, atunci pot afirma fără nici o ezitare ca mie îmi place situația in care ma găsesc. Nu îmi doresc nici in cel mai ascuns gând egalitate, nu vreau decât recunoastere pentru calitatile ce le întruchipez eu in totalitate, si respectul feminității mele, ceea ce ma reprezintă in esenta. Nu trebuie sa militez in schimb pentru asta, aceste drepturi sunt dobândite si daca încă mai exista persoane ce nu apreciază aceste lucruri, așa-i in tenis! Nu le poți avea pe toate si nu este posibil sa intri in gratiile oricui.

Va veni o vreme cand probabil ne vom castiga drepturile mult visate si ne vom trezi egalele lor. Atunci ma intreb cum va arata lumea si cum vor fi raporturile dintre noi? Ma sperie ideea si refuz sa cred ca odata, nu voi avea aceleasi privlegii pe care tot incercam sa le refuzam in vremurile noastre moderne.
De aceea, admit acum, nu vreau sa domin lumea, nu vreau sa fiu puternica fizic, nu vreau sa fiu agresiva si admirata pentru calitati brute. Încă mai vreau sa mi se tina ușa când intru in vreo încăpere, încă vreau sa abuzez de sensibilitatea mea, încă îmi doresc sa fiu fragila si delicata, sa plâng atunci când e cazul, nu sa fiu dura si implacabila, sa fiu excesiva si nehotărâta, sa primesc un buchet de trandafiri cu aceeași bucurie ultima ca si in prima zi, sa ma simt mica si slaba in comparație, sa visez si sa iubesc de pe poziția mea inegala, cu tăria si frumusetea interioară ce atât ne caracterizează pana la urma… Îmi îndragesc feminitatea si nu as da-o pe nimic ce mi-ar conferi ceea ce cred alte femei ca le da putere. Eu sunt deja puternica prin numele ce-l port. Sunt dezechilibrul ce alții nu si-l doresc, dar merg înainte echilibrat si sigur. I am the greatest 😉 !
Eu vorbesc doar pentru mine, nu are nici o importantă cum se vad alte persoane, prin ochii cui se valorifica si ce așteptari au ele. Daca e un drum ales, atunci sunt fericite, eu cu siguranță sunt. Le respect alegerea, dar nu ma identific cu nimeni. Nu mai vreau sa avansez pe calea aleasa de altii ca sa ajung intr-un punct unde nu ma regasesc. Nu judec si nu fac aprecieri de nici un fel, nu vreau sa aduc prejudicii, doar îmi declar depunerea de arme. Atât.
Probabil o cauza pierdută, dar mi-o asum in întregime. Daca sunt specia pe cale de dispariție, măcar ma voi strădui sa merg pana la capăt cu gratia pierdută altfel undeva in vâltoarea lucrurilor. Dar atunci când voi privi in urma sa vad ce am lăsat, cu siguranță nu voi avea regrete, voi fi împăcată cu alegerile ce le-am facut, pentru ca am trăit conform firii mele. Ce altceva sa iti dorești?!

 

Anunțuri

5 gânduri despre „Feminitate versus feminism

  1. Reblogged this on Imagini si cuvinte and commented:

    Un articol citit (ceva despre barbati si devirilizarea lor in cazul in care au o anumita atitudine) m-a trimis cu gandul la ce peroram eu cu ceva vreme in urma legat de miscarea feminista contemporana.
    Voilà mon point de vue 😉

    Apreciază

  2. Pe mine nu mă deranjează punctul tău de vedere, chiar îl susțin, ceea ce mă deranjează însă este că nu ți-au intrat toate diacriticile.
    Și ca să vorbim despre egalitatea mult visată și mult discutată, citeam undeva o chestie absolut normală și de bun simț: de ce nu luptă femeile cot la cot cu bărbații pe front în prima linie? S-a încercat acest experiment și s-a observat că bărbații se opresc din luptă când dau peste un inamic (femeie) rănit care plânge în hohote pentru că a fost rănit de un glonț. Îți dai seama că un general nu-și permite luxul ca soldații săi să se înduioșeze de la suferința unor femei. E o chestie cinică. Iată un răspuns cât se poate de fiabil pentru tema dată. Și încă ceva: poate lupta o femeie la aceeași parametri fiind la menstruație? Nu e glumă, e o temă de meditație. Și încă un sarcasm: în timpul unei confruntări ar fi culmea ca un sfert din armată să ceară concediu de maternitate.

    Apreciază

    1. Cred ca e discutabil. Nu am mers asa departe cand m-am gandit la egalitatea mult dorita. Eu nu am la ce medita, cum nu am aceste convingeri. Nu stiu cate femei plang in lupta. Stiu insa ca sunt multe care suporta durerea mai bine decat un barbat. Tot dovedita treaba. Acum sa fim seriosi, sunt si barbati care plang cu usurinta, ei nu ii impresioneaza pe inamici? Eu zic ca e in avantajul femeilor atunci ;), daca reusesc. Si-au folosit arma potrivita.
      Cat despre concediu de maternitate, iar, chiar se aliniaza toate deodata sa abia copii in acelasi timp? Asa ar fi valabil in orice situatie, in scoli de exemplu, un sfert din profesori in concediu de maternitate. Si nu e chiar asa…
      Ca adaugare, eu cred ca o femeie poate lupta cot la cot cu un barbat daca are o motivatie in spate. Nu cea corecta neaparat:apararea patriei… Si nu tine de aspiratia ei la egalitate ci de cea launtrica, de a-si proteja o fiinta draga, o cauza etc…

      Apreciat de 1 persoană

  3. Da! Superb articol,este exact şi părerea mea despre situaţia creată între bărbat şi femeie. Personal, nu aş vrea să am lângă mine o femeie puternică,însă nici una slabă şi supusă. Este frumos ca între oameni (indiferent de sex),să existe respect şi odată cu respectul vine şi egalitatea . Sunt masculin şi dominant,dar mă topesc sub mângâierile femeii.Când sunt într-o relaţie nu există o părere mai importantă de cât a partenerei mele ,care în general trebuie să fie şi prietena mea cea mai bună. Încă o dată felicitări pentru articol,

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s