Publicat în Verba volant...

Un weekend (ne)obisnuit

Sâmbătă

Înspre ora 9 dimineața am fost trezită de inconfundabilul schelălăit al lui Karamel. Cerea să îi deschidem ușa de la bucătărie, plictisit de izolare. M-am smuls din pat și m-am îndreptat anevoios spre bucătărie. Am deschis ușa, s-a gudurat pe lângă mine, am avut parte de ghidușeala matinală inerentă. Nu i-am rezistat nici azi drăgălășeniei lui. Am profitat și am dat drumul la mașina de espresso, după care am băgat croasanții la cuptor în așteptarea celorlalți somnorosi din casă.

Am băut primele guri necesare din cafeaua fierbinte, necesară unui început bun de zi, am ieșit afară cu Karamel, am făcut o tură nu prea lungă de bloc, ne-am întors grăbiți în casă, goniți mai mult de vântul aspru.

Am schimbat 2 vorbe cu surorile pe whatsapp. Am schițat mental programul zilei, care oricum nu va fi respectat. Mi-am mai făcut încă o cafea aburindă. Am strâns prin casă, am pregătit masa de prânz. Nimic prea elaborat, dar a durat o oră până să îi chem la masă. Am stat 15 minute pe canapea, m-am jucat Karamel. Am verificat ce s-a mai scris pe FB. Am scris despre Portugalia pe blog. Am „furat” 45 de minute pe Mac-ul lui Vlad, câmpul muncii mele unde am acces doar pe furiș, când nu este el în cameră. Mi-am făcut a treia cafea. Am lucrat la fotografii, mi-am transferat câteva pe alt cont să le pot accesa și de pe Mac book-ul meu. Am presat-o pe Alex să fie gata la timp pentru a merge la cumpărături împreună. Am pierdut încă vreo oră și jumatate prin magazine. Am făcut-o fericită, complotând cu ea la pregatirea cadourilor de Crăciun.

Am revenit acasă la timp să pregătesc un aluat de pizza, l-am lăsat deoparte să crească. Mi-am pus un pahar de vin și am început împreună cu restul familiei montarea bradului atificial uriaș, ca să constatăm ulterior că trebuie demontat pentru a îi meșteșugi D. ceva, cum era stramb. Alex a fost ca de obicei prezentă, am dat amândouă crengile jos. D. ne-a înveselit când am vazut bradul drept și nobil. V. s-a fofilat și era deja dispărut în camera lui. Karamel intrigat de noua noastră activitate, ne-a privit curios. Am dat fuga la bucătărie, am pregătit ingredientele de pizza, l-am chemat pe V. în salon, am început gătirea bradului. Am dat indicații clare legate de culoare stil și abordare de împodobire. Au fost ignorate. Copiii au protestat, așa că le dau mână liberă, atâta timp cât respectă cât de cât tonul culorilor. Nu au ținut cont de ultima cerință. Ştiți expresia ‘ca un pom de Crăciun’… Am făcut multe fotografii. I-am dat lui Karamel să mănânce. Am băgat prima tavă de pizza la noul cuptorul nou instalat cu o zi înainte, m-am felicitat pentru seara care se arăta reușită, mi s-au facut poze în bucătărie, la locul de muncă ;). D. a ieșit afară cu Karamel. Am încercat să strâng din dezordinea creată , am scos cutiile goale pe hol, am descoperit că am uitat să punem beteala în brad. Exasperată, m-am angoasat un pic, mi-am imaginat că era rândul globurilor să fie extrase din el. Am ales varianta ușoară, am aruncat beteala peste toate aranjamentele. Finalmente, mi-a ieșit elegant aș spune. Am verificat pizza. Am privit de la distanta bradul, am spart un glob prețios și tare drag mie pentru că nu m-am putut abține să îi schimb locul din brad. M-am întristat un pic. Alex m-a consolat. Am ales să nu dau importanță prea mare la final. Am dat copiilor să mănânce. Am fost apreciată pentru talentele mele culinare, m-am retras la bucătărie (iar?!) să bag la cuptor a doua pizza. Am realizat că este deja 9 p.m. . Mi-era foame. Am dat târcoale bradului, am mai schimbat locul a două ornamente, m-am declarat mulțumită. Am pregătit pijamale curate pentru copii, am periat câinele, i-am curățat blănița de la ochii lui viu colorați. Am scos ultima pizza din cuptor. Am pus 2 pahare de vin pentru mine și D. . M-am așezat pe canapea lângă el să degustăm liniștiți. Am împărțit o felie de pizza cu V. care mă privea semnificativ – el o terminase deja. Am fost lăudată iar pentru reușită. Am uitat să vă zic, era prima mea experiență cu aluatul de pizza. Am revenit la bucătărie (nu mai număr), dezorientată de harababura lăsată acolo de peste zi și acumulată până seara. Am debarasat totul. S-a luminat încăparea. Am pregatit toate ingredientele pentru biscuiții plănuiti  pentru a doua zi. Am stins lumina la bucătărie. În sfârsit, m-am instalat relaxată cu o carte în brațe. Somnul se lăsa așteptat. Am citit – m-am plictisit, am deschis laptopul – mi-am pierdut răbdarea, am aruncat un ochi la serialul urmărit de copii și m-am investit în povestea captivantă. Am comentat. M-am dus în dormitor spre 12:30 a.m. .

Duminică

În dimineața asta am coborât ceva mai motivată din pat, pe la 8:30 a.m., cum mă aștepta o zi mai solicitantă: au început pregătirile de Crăciun. In mod obișnuit, duminca e o zi calmă la noi, fără prea multe evenimente.

I-am deschis ușa de la bucătărie lui Karamel care se gudura pe lângă mine vesel, de întâmpinare. M-am precipitat aproape ignorându-l spre mașina de cafea, i-am dat drumul sa încălzească apa, l-am mangâiat în cele din urmă pe cățel, i-am spus să aștepte prima joacă până ce vin cu cafeaua să o savurez în liniștea dimineții pe canapea, cât mai blogguiesc un pic. Am pornit cuptorul pentru a coace cei 4 croasanți. Karamel s-a instalat somnoros lângă mine, s-a împins până și-a găsit locul. Am terminat cafeaua, s-au trezit și ceilalți membri ai familiei, le-am dat micul dejun. Am pregătit aluatul de biscuiți, l-am pus la rece pentru o ora. Am mâncat și eu un croissant, mi-am facut a doua cafea, am schimbat câteva rânduri cu surorile, am vorbit cu o prietenă. Am descoperit cu stupoare că era deja ora prânzului. Am ridicat din umeri neputincioasă, cum nu aveam nimic pregatit pt masa din mijlocul zilei, m-am grăbit să întind prima foaie de biscuiți, am simtit că o ratez. M-am enervat, am luat-o de la capat. Am chemat-o pe Alex care ținea neaparat să participe la pregătirea biscuiților. I-am decupat în forme amuzante, i-am întins în tavă, i-am băgat la cuptor. Am butonat cu minuțiozitate comenzile lui, am ales timpul și temperatura sugerate în instrucțiuni. Cât am așteptat coacerea lor, am mai schimbat câteva replici cu surorile, am râs, am verificat biscuiții, mai aveau nevoie de 5 minute. Cuptorul mi-a citit gândurile și a venit în așteptarea lor, a activat funcția de coacere intensă de 5 minute (pe care eu nu o cunoșteam și de a cărei existență nici nu știam. În plus, nu înțelegeam ce e cu acel simbol luminos aprins). Urmarea: i-a făcut scrum până sa zic eu pâs. Am înecat bucătăria în fum, am deschis ușa la balcon furioasă, am aruncat biscuiții arși la pubelă, mi-am reținut lacrimile de frustrare pentru că aparuse Alex consolatoare și încurajatoare lângă mine. Am luat-o de la capăt: întins, stricat foaia, întins iar, făcut forme, pus la cuptor. La 3:00 p.m. am terminat ultima tavă.IMG_4592

Am strâns rămășițele de făină. Am decis pe loc să le pregătesc 2 feluri de mâncare. Astfel am acoperit mai multe mese din zi. Am început cu o ciorbă de perișoare, am continuat cu spaghete bologneze. Fără stil, dar cu gust. Le-am lăsat pe foc mic, am ieșit cu D. la plimbarea lui Karamel, cel din urmă voios nevoie mare că suntem în echipa consacrată. Înainte de a ieși pe ușă, am pregătit repede 2 cafele à emporter, cu care ne-am delectat pe drum. Am revenit acasă la 5 p.m., mi-am amintit să îi dau câinelui să mănânce pui cu legume și orez. La 5:30 p.m. am luat un prânz întârziat, pe care l-am calificat drept prânzo-cină. Am strâns masa și am făcut ordine în bucătărie. Am topit ciocolata fondantă pentru umplut biscuiții. Jumătate i-am făcut cu dulceață, restul cu respectiva ciocolată. I-am pus la păstrat în cutii ermetice, pentru a fi consumați peste câteva zile, când devin fragezi și mult mai delicați la gust. M-am uitat la ceas, era 8 p.m.. Mi-am făcut de lucru o vreme cu altele, am periat câinele, m-am jucat cu el. M-am uitat cu Alex la Marley and Me pentru a treia oară, mi-am șters ochii pe furis la finalul filmului tot pentru a treia oară. Am încheiat seara adunați toți 4, pardon, 5, în aceeași încăpere, ne-am delectat cu un episod din seria urmarită de copii. Spre 12 noaptea am adormit istovită în timpul vizionarii fără să îmi amintesc când m-a furat somnul.

Trebuie să iubești anticiparea Crăciunului!

Anunțuri

Un gând despre „Un weekend (ne)obisnuit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s