Publicat în Monik sau d-ale mele...

Până când nu te iubeam

Când ți-e dor de ceva, dar nu știi să spui… când cuvintele sunt de prisos. Când te apleci în fața perfecțiunii. O voce puternică și senzuală: Storm Large acompaniată de Pink Martini.

Reclame
Publicat în Ipostaze

Apariție

Railway at sunsetMi-a atras privirea în timp ce așteptam în gară Thalys-ul pentru Amsterdam. Nu aveam cum să-i observ prea bine trăsăturile din unghiul în care mă aflam, dar puteam deduce o anume agitație în statura ei înaltă și în pașii mărunți cu care măsura necontrolat pietrele gometrice ale peronului. În mâna stângă ținea o geantă mică de voiaj din piele, de culoare coniac, aceeași culoare ca și cizmele ce-i urmau îndeaproape linia gleznei. În acel moment era doar un profil, dar îmi stârnise deja curiozitatea. Citește în continuare „Apariție”

Publicat în Fotografii, Ipostaze

Lungime de undă

Să împarți momente. Să le pui în plicuri, pentru mai târziu. E și ăsta un mod de a fi. Dacă zilele au tendința să se scurgă cadențat, în ritmul ploii belgiene, dacă ți-e sufletul beteag de un dor nedefinit, aștepți o duminică ca oricare, ce vrea să iasă din tiparele în care o încadrează oamenii. Sunt seri care se disting de altele, ele aleargă in ritmul impus de norii gri. Pe aici norii sunt tot timpul gri. Uneori, dar doar uneori capătă nuanța furată de la razele solare. Par că în fuga lor împrumută aceeși lungime de undă a soarelui ce traversează spațiul până înspre noi. Îmi place să cred că universul azi s-a desenat după bunul meu plac. Doar cu o mișcare rotativă a arătătorului, am dat sens lumii ce-mi proiectează în fereastră un cânt.

Publicat în Ipostaze

Dacă nu-i clișeu, e stereotip. So what!

Imagini și cuvinte

imageOricine s-a confruntat măcar o dată-n viață, deodată sau pe rând, cu un clișeu perpetuat atâta vreme, încât a prins rădăcini din cauza propagării difuze. Stai la o șuetă cu fetele și faci small talk – să nu credeți că eu sunt scutită de expunere și nu o dată, ci de mai multe ori – cât din discuțile animate, desfășurate în jurul unei cești de cafea, nu sunt decât subiecte repetitive, trandy, care prind și aduc vervă conversației? 

Vezi articolul original 1.465 de cuvinte mai mult

Publicat în Ipostaze, Verba volant...

Pivnița – III

655fe0336d1833ac3e7d7a19691b0ca7Aici găsiți anul 1933 – I și anul 1969 – II

Se trezește amorțită. S-a smuls cu greu dintr-un somn agitat. O înșiruire de vise succedate și lipsite de sens au făcut-o să se perpelească pe toate părțile. Tot corpul și-l simte ca pe o povară, așa cum te simți după câteva nopți nedormite. Ceva îi pare amețitor, ca o amăgire, dar nu știe la ce face referire singura porțiune de creier rămasă activă. Cu un efort, se dă jos din pat și iese pe ușa dormitorului. E surprinsă când dă de Doria în capul scărilor. Citește în continuare „Pivnița – III”

Publicat în Ipostaze, Verba volant...

Pivnița – II

 

RoyalSofa_26-870x564Prima parte: anul 1933

             …

Nu și-a dat seama când a adormit. Paul urcase probabil și a găsit-o dormind cu capul pe birou. A trezit-o cu un sărut pe creștetul capului:

– Fetița tatei, de când ești aici ?

Clara a știut cu desăvârșire să se insinueze în sufletul lui Paul. Își făcuse obiceiul să petreacă, zilnic aproape, ore întregi în biroul situat la mansardă, special amenajat pentru momentele când nu se deplasa la sediul firmei. Citește în continuare „Pivnița – II”

Publicat în Ipostaze, Verba volant...

Pivnița

HPC500-FR-PE-HA-LGI

Casa veche boierească, străjuită de doi stejari care se găseau acolo parcă din timpuri incomensurabile, reprezintă, mai ales, locul ei de eternă reîntoarcere. Spre sine mai mult. Serile de vară le petrec cu precădere pe terasa semi-acoperită, un fel de solemnitate impusă ce dăinuie în jurul mesei etalată stilizat impresoară atmosfera intimă de seară extrem de familiară. Citește în continuare „Pivnița”

Publicat în Ipostaze, Monik sau d-ale mele..., Verba volant...

Bilanț

E timpul bilanțului. Asa se spune, cel putin. Eu una, mai des mi-l fac cand trec pragul unui an aniversar personal, decat atunci cand se incheie un an calendaristic. Din punctul meu de vedere, mi se pare mai corect. Anii care trec prin mine si peste mine sunt mai graitori decat cei care se incheie dupa calendar. La mine nu a functionat niciodata: de luni ma apuc de sport! As, cu cat ma motivam sa fac program prestabilit, mai abitir, cand venea ziua aia, gaseam o gramada de motive sa nu aplic ce-mi propuneam. Citește în continuare „Bilanț”